– Iritați de tergiversarea punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești executorii, reprezentanții firmei sucevene VICASTAR au trimis o informare completă despre acest caz către șeful statului
– Situația a apărut după ce vameșii de la Siret au reținut un transport cu discuri abrazive în valoare de 55.000 de dolari și refuză să le returneze firmei care le-a importat din Rusia, deși Tribunalul Suceava a emis o hotărâre executorie
Anomaliile de la Vama Siret i-au fost aduse la cunoștință și președintelui Traian Băsescu. Într-o adresă semnată atât de reprezentanții SC VICASTAR SRL Suceava cât și de JSC LUGA ABRAZIVE PLANT, președintele României este informat despre faptul că o hotărâre judecătorească executorie nu este pusă în aplicare de o instituție a statului. În informarea trimisă către Cotroceni se arată că acest caz este foarte grav, mai ales că „Vama Siret nu a procedat la punerea în aplicare a hotărârii executorii nici până la această dată”. În opinia reprezentanților SC VICASTAR SRL Suceava „Direcția Vamală Iași/Biroul Vamal Siret face o mare greșeală, întrucât, conform punctului 14 din formularul tip HG 88/19 ianuarie 2006, a acceptat o cerere de intervenție de la ANDRONIC GRUP SRL care nu avea cum să facă dovada pentru punctele 8, 9 și 10 din formular, care se referă la bunuri și nu la marcă înregistrată, însemnând că la acel paragraf trebuia să facă dovada legalității producerii bunului original și conform. Cel mai probabil, SC ANDRONIC GRUP aduce marfa din China. Suntem în situația în care bunurile originale, conforme, legale sunt reținute în vamă, iar cele aduse din China sunt libere să circule pe piață”. În plus, arată firma suceveană, în solidar cu fabrica mamă din Rusia, semnatarul cererii de intervenție, SC ANDRONIC GRUP SRL Afumați, are marcă înregistrată dar nu are un produs legal, original și conform cu STAS-urile legale. În concluzie, „reținerea bunurilor conform articolului 9 din Legea 344/2005 nu se justifică, întrucât se aplică conform articolului 1 din care rezultă că legea se aplică mărfurilor care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală. În plus, la articolul 3, punctul 13 se precizează care sunt mărfurile care aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală, și anume: mărfuri contrafăcute, mărfuri pirat sau mărfuri care aduc atingere asupra unui brevet de invenție. Ultimele două situații nu au legătură cu cazul de față, iar în ceea ce privește contrafacerea acestor mărfuri s-au făcut cercetări penale care s-au soluționat prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care a dispus neînceperea urmăririi penale”. SC VICASTAR SRL Suceava se luptă de aproape o lună de zile cu reprezentanții vămii pentru recuperarea unor bunuri reținute în ziua de 10 iulie. La acea dată, vameșii de la Siret au reținut un import în valoare de 55.000 de dolari, constând în 171.670 de bucăți de discuri abrazive cu armătură pentru tăiat și polizat metale marca LUGA ABRASIV și 17.720 bucăți de pietre de ascuțit manual marca LODOCIKA aduse de la firma JSC LUGA ABRAZIVE PLANT, care are în spate 100 de ani de experiență în domeniu. Reținerea mărfii s-a făcut în baza unei cereri de intervenție depusă de o firmă rivală celei din Suceava pe motiv că aceasta a înregistrat la Registrul Național al Mărcilor marca „LUGA ABRASIV”. Reprezentanții firmei VICASTAR Suceava au atacat în instanță actul prin care marfa a fost reținută, iar Tribunalul Suceava a soluționat favorabil această cerere. Cu hotărârea executorie în mână, firma suceveană s-a prezentat la Vama Siret pentru a-și recupera marfa, numai că acest lucru nu s-a întâmplat nici acum, la aproape două săptămâni de la pronunțarea hotărârii judecătorești. Între timp, pe numele șefilor de la Biroul Vamal Siret au fost înaintate plângeri penale pentru abuz în serviciu și nerespectarea unei hotărâri judecătorești, iar Poliția Siret și Departamentul Național Anticorupție Suceava urmează să facă cercetări în acest caz.





