Președintele Băsescu a retrimis Parlamentului Legea privind Autoritatea de Supraveghere Financiară



Președintele Traian Băsescu a transmis, joi, spre reexaminare Parlamentului legea privind OUG de înființare și funcționare a Autorității de Supraveghere Financiară, cerând ca interdicția de a fi membru în aceasta să fie aplicată și rudelor parlamentarilor, informează Administrația Prezidențială.
Legea de înființare a Autorității de Supraveghere Financiară a fost trimisă din 20 martie spre promulgare după adoptarea de către Senat.
„Articolul 9 lit. g) al Ordonanței aprobate prin legea transmisă spre promulgare stabilește între condițiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și aceea de a nu fi «soți și nici rude ori afini până la gradul al treilea cu Președintele României, președinții Camerelor Parlamentului, membrii Guvernului, membrii consiliului de administrație al Băncii Naționale a României»”, semnalează președintele Băsescu în scrisoarea transmisă președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, cu privire la reexaminarea actului normativ.
Șeful statului argumentează că „având în vedere faptul că potrivit Articolului 8 Alin. (1) al aceluiași act normativ, membrii consiliului de conducere al Autorității de Supraveghere Financiară sunt numiți de Parlament, considerăm că se impune completarea lit. g) a Articolului 9 în sensul stabilirii și a unei interdicții pentru membrii A.S.F. de a fi soți sau rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Parlamentului”.
De asemenea, Băsescu semnalează că în textul legislativ se cere candidaților pentru calitatea de membri în conducerea executivă ASF experiență profesională de minim 7 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credit și/sau al instituțiilor financiare nebancare, el solicitând o experiență de cel puțin 10 ani.
„Având în vedere faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv consolidarea cadrului de funcționare și supraveghere a piețelor financiare, considerăm oportun că toți candidații la calitatea de membru în conducerea executivă a Autorității de Supraveghere Financiară ar trebui să aibă o experiență profesională de minim 10 ani în domeniul financiar, al instituțiilor de credit și/sau al instituțiilor financiare nebancare”, se mai evidențiază în scrisoarea președintelui.
ASF trebuia să preia de la 30 aprilie, potrivit legii respective, supravegherea peste piețe financiare în valoare de peste 30 miliarde de euro, pe care operează cele două burse de valori, companii listate de peste 15 miliarde de euro, fonduri mutuale și societăți de investiții financiare, brokeri, companii de asigurări, fonduri private de pensii și administratorii acestora.
Comisiile responsabile de supravegherea pieței de capital (CNVM), a asigurărilor (CSA) și a pensiilor private (CSSPP) ar urma să se desființeze.