Președintele Băsescu a promulgat Legea cetățeniei



Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul pentru promulgarea legii de aprobare a OUG care modifică și completează Legea cetățeniei române, în sensul simplificării procedurilor de redobândire și acordare a cetățeniei.
Administrația Prezidențială a precizat, ieri, că șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 36/2009 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române 21/1991.
Președintele Traian Băsescu a anunțat încă de marți că va promulga Legea cetățeniei, promovată prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, precizând că în 2009 s-au acordat cetățenii în baza ordonanței de urgență „cât nu s-au acordat din ’90 până acum”.
Șeful statului a menționat că actul normativ „a creat facilități foarte mari pentru românii până la a treia generație” care și-au pierdut fără voia lor cetățenia română.
„De exemplu, după ruperea a Moldovei de România, românii de pe teritoriul Republicii Moldova și-au pierdut cetățenia. Aceia care mai sunt în viață, dar și până la a treia generație, pur și simplu pot cere cetățenia română. Nu mai trebuiesc multe acte ca să o acordăm”, a declarat Băsescu.
El a reamintit că este stipulată în lege obligația autorităților de a acorda cetățenia solicitată în maximum cinci luni.
„Această lege a fost inițiată prin OUG. A funcționat foarte bine de când am promis într-o discuție cu românii din Moldova că vom simplifica legea. Anul acesta s-au acordat cetățenii în baza acestei ordonanțe cât nu s-au acordat din ’90 până acum. Chiar dacă românii din jurul frontierelor nu rămân toți în România, avem obligația să le dăm șansa să circule în Europa, pentru că sunt sânge din sângele acestei națiuni”, a mai spus președintele Băsescu.
Președintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlățean, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că președintele Traian Băsescu duce, din interes electoral, o campanie de „populism deșănțat” și „demagogie” în R. Moldova, însușindu-și meritele adoptării Legii cetățeniei.
Camera Deputaților a adoptat, la sfârșitul lunii octombrie, OUG care simplifică procedura de reacordare a cetățeniei române persoanelor care au dobândit dreptul prin naștere sau prin adopție și care l-au pierdut din motive neimputabile. Actul normativ fusese aprobat anterior de Senat.
Potrivit Ordonanței, emise de Guvernul Boc, contrasemnată pe 15 aprilie de către miniștrii Cătălin Predoiu, Dan Nica și Cristian Diaconescu, în cazul acestor persoane nu se mai justifică etapa procedurală a interviului, „fiind vorba de foști cetățeni români, care în mod evident cunosc limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială, așa cum prevede legislația în vigoare”.
Ordonanța prevede ca verificarea de către Comisia pentru cetățenie a îndeplinirii condițiilor pentru redobândirea cetățeniei române să se facă în termen de cel mult cinci luni de la data înregistrării cererii.
Cererile pot fi depuse la Direcția cetățeniei din Ministerul Justiției, după obținerea, potrivit legislației în vigoare, a dreptului de ședere.
Persoanele care au domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cererea de redobândirea cetățeniei, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare competente după domiciliul sau reședința solicitanților.