Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Rene van der Linden (foto), a fost oaspetele județului Suceava în zilele de 24-25 iulie. Van der Linden, care a fost însoțit de soție și de asistentul personal a vizitat mănăstirile, precum și alte obiective de interes turistic și a oferit un dineu la Casa de Oaspeți, la care au participat, din partea oficialităților locale, subprefectul Dumitru Pașniciuc și vicepreședintele Consiliului Județean Eugen Constantin Uricec. “În discuțiile cu înaltul oaspete am abordat probleme privind dezvoltarea economico-socială a județului și valorificarea potențialului turistic. Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a interesat de investițiile străine în județ dar și de sistemul de protecție socială a populației cu venituri mici. S-a abordat problema finanțării autorităților publice locale și reforma administrației publice locale pentru creșterea capacității instituționale a acesteia în perspectiva integrării României în Uniunea Europeană”, a declarat subprefectul Dumitru Pașniciuc. Rene van der Linden a efectuat o vizită în România în perioada 23-26 iulie la invitația președintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu.






