Președintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de reînvestire a lui Codruț Olaru în funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și a Gabrielei Scutea în funcția de adjunct al procurorului general al României.
Anunțul în acest sens a fost făcut printr-un comunicat al Administrației Prezidențiale, joi, când Secția pentru procurori a CSM a avizat, cu unanimitate de voturi, și reînvestirea lui Marius Iacob în funcția de șef al Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului instanței supreme.
În 25 februarie, Secția pentru procurori a CSM a avizat favorabil, cu unanimitate de voturi, reînvestirea în funcție a procurorilor Codruț Olaru la conducerea DIICOT și a Gabrielei Scutea ca adjunct al procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Adjunctul procurorului general, Gabriela Scutea, afirma, după audierea sa din plen, că principala ei realizare este dialogul cu angajații din Parchetul instanței supreme, dar și cu cei de la parchetele curților de apel din teritoriu, precum și implicarea sa în atragerea proiectelor cu finanțare Phare, realizând 17 proiecte în trei ani, în valoare de nouă milioane de euro, ceea ce a fost un început foarte bun.
Codruț Olaru a declarat că prioritățile sale sunt consolidarea instituțională a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care însă nu se poate realiza fără existența unei legi organice de organizare și funcționare a structurii, precum și combaterea infracțiunilor de violență cu arme de foc și a criminalității informatice.
În timpul audierii sale în Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Codruț Olaru a afirmat că în cei trei ani de când condus structura s-a înregistrat o rată a achitărilor de 0,014 la sută, arătând că din 2.000 de inculpați în cazurile instrumentate de DIICOT, aproximativ 1.100 au fost arestați preventiv.
De asemenea, Olaru a subliniat creșterea valorii de droguri confiscate, de la trei milioane de euro în 2006 la 166 de milioane de euro în 2009.
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a înaintat, în 18 februarie, spre avizare Consiliului Superior al Magistraturii propunerile pentru reînvestirea în funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a Gabrielei Scutea, respectiv a lui Codruț Olaru pentru funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT).
Conform legii, procurorul general al României, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de către președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii.
Mandatul Gabrielei Scutea a expirat, ea fiind numită în februarie 2007 ca adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru un mandat de trei ani. Astfel, ea a fost delegată până la semnarea decretului de către președintele Traian Băsescu.
În 20 ianuarie 2010, procurorul general, Codruța Kovesi, l-a delegat pe Codruț Olaru în funcția de șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după ce mandatul său a expirat în 11 ianuarie, șeful Ministerului Public propunându-l ministrului Justiției pentru un nou mandat.
Codruț Olaru a fost și el delegat în funcția de șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) începând din 12 ianuarie.
Procurorul general al României, Codruța Kovesi, declara la începutul anului că eficiența structurii sub coordonarea lui Codruț Olaru, dar și experiența managerială a acestuia a determinat-o să îl propună pentru un nou mandat la conducerea DIICOT.
Codruța Kovesi spunea că a propus ministrului Justiției reînvestirea în funcția de șef al DIICOT a procurorului Codruț Olaru, în mandatul căruia instituția a înregistrat, în ultimul an, succese în „cazuri istorice”.
Pe de altă parte, Gabriela Scutea și-a îndeplinit cu succes mandatul, Codruța Kovesi propunând-o pentru reînvestire.