Președinta Curții de Apel Suceava, judecătoarea Titiana Ilieș, a devenit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
A fost declarată admisă la Secția Penală cu cel mai mare punctaj, 89, din totalul judecătorilor care au participat la concursul de promovare.
Concursul s-a derulat în perioada august-noiembrie și a fost organizat de Consiliul Superior al Magistraturii.
Titiana Ilieș ocupa funcția de președinte al Curții de Apel Suceava din ianuarie 2023, când a fost delegată în funcție pentru o perioadă de 6 luni.
Ulterior, a participat la concurs, pe care l-a promovat, și a devenit președinte al Curții de Apel Suceava.
Titiana Ilieș va începe activitatea la instanța supremă de la 1 decembrie, iar în locul acesteia Consiliul Superior al Magistraturii va delega un alt judecător care să preia conducerea Curții de Apel Suceava până la organizarea concursului de ocupare a funcției.
La Înalta Curte de Casație și Justiție activează în acest moment alți trei judecători suceveni.
Este vorba de Cristinel Grosu, care activează la Secția Contencios Administrativ, Oana Surdu, la Secția a II-a Civilă și Maricel Nechita, la Secția I Civilă.






