Preșcolarii, interesați de aspectul fizic



Un psiholog australian avertizează că părinții și educatorii pot transmite preșcolarilor mesaje dăunătoare, care le pot modifica percepția asupra propriei persoane și ideile referitoare la această problemă.
Marita McCabe, profesoară de psihologie în cadrul Universității Deakin, a anunțat că studiul pe care echipa sa l-a efectuat în acest sens a scos la iveală faptul că, în zilele noastre, puștii de patru ani își fac probleme în legătură cu felul în care arată, încercând să se apropie cât se poate de mult de silueta ideală. Studiul, efectuat pe un eșantion de 53 de copii din patru grădinițe diferite, arată că fetițele de patru ani verbalizează în mod constant preocupările lor în legătură cu greutatea pe care o au, în timp ce băieții de aceeași vârstă sunt foarte atenți cu masa lor musculară.
S-a constatat că, încă de la această vârstă fragedă, copiii interpretează diversele mesaje pe care le primesc de la mamele lor în această privință. Profesorul McCabe spune că faptul că părinții și educatorii le vorbesc copiilor despre „silueta ideală” prezintă riscul ca micuții să sufere de tulburări de alimentație atunci când vor crește, pentru că vor fi într-o permanentă căutare a perfecțiunii. „Mesajul trimis de părinți nu este direct, dar este imediat perceput de copii. Când un părinte îi spune fiicei sale că ar trebui să facă mai mult sport ca să slăbească ori îi spune fiului că trebuie să mănânce mai mult, ca să aibă mușchi mai bine dezvoltați, este clar că acel copil se va comporta în consecință”, a explicat McCabe.