Proiectul „Muguri de tradiții”

Preșcolarii de la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou”, învățați să țese și să încondeieze ouă

Preșcolarii de la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava sunt inițiați în tainele țesutului și ale încondeierii ouălor, în perioada 1 iunie -15 decembrie, în cadrul proiectului „Muguri de tradiții”, proiect realizat prin programul de finanțare nerambursabilă pe 2015, inițiat de Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni – Filiala Suceava, desfășurat în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava. Coordonatoarea proiectului, prof. Maria Doncean, ne-a spus că „Muguri de tradiții” promovează tradițiile locale, culturale, meșteșuguri tradiționale prin activitățile educative pentru copii în vederea conservării tradițiilor populare.
„Activitatea proiectului este aceea de a conștientiza atât preșcolarii, cât și părinții acestora despre importanța cunoașterii istoriei locale, a tradițiilor populare, a păstrării și a continuării acestora, prin activități precum: organizarea de șezători, încondeiere de ouă, țesutul covoarelor tradiționale. Scopul proiectului este acela de îmbunătățire a procesului de educare prin stimularea interesului și educarea copiilor în vederea cunoașterii, păstrării și continuării tradițiilor populare”, a mai spus prof. Maria Doncean.
Obiectivele propuse de organizatori în cadrul proiectului sunt realizarea de activități extrașcolare pentru lărgirea orizontului cultural al copiilor și petrecerii timpului liber în mod educativ și creativ, precum și îmbogățirea procesului de învățare prin îmbogățirea cunoștințelor despre portul popular și tradițiile populare. Activitățile propuse în următoarea perioadă sunt organizarea unui spectacol “Bun venit la șezătoare!”, în care vedete vor fi preșcolarii de la Grădinița „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, vizite de documentare la centre culturale din Suceava, activități în care copiii învață să țese covoare tradiționale și să încondeieze ouă.

Recomandări

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

1 Decembrie prin ochi de copil: tradiție, istorie și identitate la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Săptămâna fructelor și a legumelor donate” la Liteni – O nouă activitate SNAC în sprijinul vârstnicilor din comunitate

42 de tineri, din șase țări, au participat la ateliere de încondeiat ouă și pirogravură, la Poiana Stampei