Presa străină comentează filmul în care apare Traian Băsescu lovind un copil



Presa internațională comentează filmul în care apare Traian Băsescu lovind un copil, remarcând că dezvăluirea, care ar putea fi gravă, intervine în campania electorală dinaintea celui de-al doilea tur al prezidențialelor din România.
„Președintele României, aflat în campanie pentru un nou mandat, a negat că ar fi lovit un băiețel de zece ani în cursul unui miting electoral desfășurat în 2004”, notează Associated Press.
„Copilul, acum în vârstă de 15 ani, a spus că Traian Băsescu l-a lovit în față în timpul mitingului desfășurat înainte ca Băsescu să fie ales pentru primul mandat de președinte. Imaginile presupusului incident au fost difuzate joi seara, în timp ce Băsescu acorda un interviu. Inițial, Băsescu a declarat că nu își amintește incidentul, ulterior negând că ar fi lovit vreodată un copil”, explică agenția AP.
Potrivit Deutsche Welle, imaginile prezentate în campania dinaintea celui de-al doilea tur al scrutinului prezidențial ridică o serie de semne de întrebare „de ordin tehnic, moral, politic și penal”.
„Mai periculoase decât discreditarea evidentă a președintelui sunt implicațiile penale, morale și politice ale acestei foarte probabile tentative de manipulare”, subliniază Deutsche Welle.
Incidentul a ajuns și în atenția Radio-Televiziunii din Macedonia, care notează că președintele Traian Băsescu, aflat în campanie, a negat clar că ar fi lovit vreodată un copil.
„Băsescu a dat asigurări că va oferi clarificări publice în legătură cu înregistrarea care ar data din 2004, afirmând că nu își amintește de un astfel de incident”, adaugă Radio-Televiziunea din Macedonia.