„Presa de ulei”



„Presa de ulei”
„Presa de ulei”

„Vasile Gherasim” (II)
În două direcții ale studiilor eminesciene și-a câștigat Vasile Gherasim merite deosebite: prin cercetări în satul Eminovicilor din Bucovina a stabilit, odată pentru totdeauna, originea românească a lui Eminescu și mai ales originea lui autentic bucovineană, și în al doilea, prin alte studii tematice, ni-l prezintă pe Eminescu ca poet optimist, preocupat în largă măsură de toate problemele care agitau spiritele românești la acea vreme. Pe lângă filosof, pedagog și istoric literar, Gherasim a fost și poet, poet în adevăratul sens al cuvântului. Cine l-a cunoscut și cine vede chipul lui Gherasim, nu poate să nu fie izbit de o oarecare asemănare între el și Eminescu. Această apropiere nu este numai accidentală. Dacă, vorba latinului, ne este permis de a compara lucrurile mari cu cele mici, între Gherasim și Eminescu nu este o asemănare numai de înfățișare, ci și în opera lor literară”.
„Revista Bucovinei”, Anul II, No. 2, Cernăuți, Februarie 1943.
„Presa de ulei”
La secția de presă ulei a întreprinderii de industrie locală «Producția» Suceava vin în fiecare an sute de țărani colectiviști din regiunea noastră, ba chiar și din părțile Hîrlăului și din Tg. Neamț pentru prelucratul semințelor de floarea soarelui. Făbricuța de odinioară, care aparținea unor exploatatori care storceau venituri mari din avutul țăranilor muncitori, a fost dezvoltată și reutilată în anii noștri. A fost mecanizat descărcatul și transportul în secție, aburii din interior sînt eliminați de un ventilator special, interiorul este inundat de lumina ce pătrunde prin geamuri spațioase. Numai în luna ianuarie s-a prelucrat o cantitate cu 5000 kg sămânță mai mare decît cea planificată, dîndu-se totodată produse de calitate”.
„Zori Noi”, Anul XVI, nr. 4416, Suceava, Duminică 18 februarie 1962.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Dez-mahmureală (2)