Prepararea sandvișului perfect



Sandvișurile sunt de cele mai multe ori considerate alimentele nesănătoase din categoria fast-food, o mâncare încropită la repezeală, din lipsă de timp. Numai că nu este chiar așa: prepararea sandvișurilor poate fi ridicată uneori la rang de artă, pentru că gusturile și aromele trebuie să se îmbine în mod ideal.
Un sandviș excepțional trebuie să întrunească două condiții esențiale: să conțină pâine de bună calitate și să aibă ingrediente speciale. În plus, dacă tipul de pâine și ingredientele se completează din toate punctele de vedere (textură, gust, aromă, savoare), sandvișul ajunge aproape de perfecțiune. În schimb, dacă o combinație delicioasă de ingrediente este aruncată între două felii de pâine fade ori dacă o pâine gustoasă și pufoasă este asociată cu ingrediente fără savoare, perfecțiunea dispare. În esență, totul ține de echilibru atunci când vine vorba de prepararea sandvișului perfect.
Pâinea, ingredientul esențial
Atunci când vă propuneți să preparați cele mai bune sandvișuri, primul pas trebuie să fie găsirea pâinii perfecte. Pentru aceasta, mergeți în raionul „Brutărie” al oricărui supermarket din oraș, unde există o gamă extrem de variată de tipuri de pâine. Veți găsi aici nu doar clasica franzelă, albă, neagră sau graham, ci foarte multe alte sortimente, de la pâinea neagră de secară cu semințe de chimen, cu o aromă deosebită, la baghete, pâine cu semințe, cu cartofi, cu cereale și până la chifle și delicioasele lipii. Dacă nu sunteți adeptul cumpărării pâinii de la supermarket, mergeți la o brutărie locală, care prepară pâinea cu mai mult suflet, și parcă și franzela clasică este mai gustoasă și mai crocantă.
Alegerea „umpluturii” pentru sandviș
Se poate spune că sortimentul de pâine ales va „dicta” restul ingredientelor folosite la prepararea sandvișului. Dacă alegeți pâine de secară, ingredientul principal, care va completa aroma acesteia, este pastrama, însă o brânză grasă ori șunca glazurată cu miere sunt și ele ideale pentru a fi așezate între feliile de pâine neagră cu textură granulată.
Bagheta franțuzească va cere în mod obligatoriu combinarea cu brânză Camembert sau Brie, împreună cu un ou fiert tare, frunze de lăptuci și maioneză. La fel de bine însă, gustul pâinii preparate în stil franțuzesc poate fi completat în mod ideal de un sortiment de salam cu usturoi și o felie generoasă de brânză Cheddar.
Sandvișurile cu pâine țărănească ar trebui să fie preparate cu o brânză grasă, eventual de oaie, care să fie pusă alături de o bucată de carne de vită slabă și de murături, după preferință. Pentru o experiență gastronomică deosebită, încercați să preparați un sandviș cu pâine țărănească în care să așezați somon sau ton din conservă, ori friptură de porc rece.
Lipia este un sortiment de pâine excepțional care, deși poate nu vă vine să credeți, poate reprezenta o „bază” ideală pentru prepararea unui sandviș. Combinațiile de ingrediente cu care poate fi umplută o lipie sunt limitate doar de imaginația și preferințele culinare ale bucătarului. Specialiștii în gastronomie vă recomandă să umpleți lipia cu bucăți de friptură de curcan rece, asezonate cu sos de merișoare, cu pui și maioneză, friptură rece de pui cu miere și nuci sau cu somon afumat și ou fiert tare, iar lista de ingrediente poate continua.
Condimentele sunt și ele foarte importante, indiferent de tipul de pâine pe care îl alegeți. Puteți folosi orice fel de condimente, dar și ierburi aromatice și, la fel de bine, puteți completa gustul ingredientelor cu maioneză sau muștar.
Secretele unui sandviș delicios
Pentru a fi siguri că preparați un sandviș care să se apropie de perfecțiune cât mai mult posibil, aveți grijă ca feliile de pâine să fie cât mai asemănătoare ca dimensiuni. Dacă nu aveți încredere în talentele dumneavoastră atunci când vine vorba de felierea egală, aveți două opțiuni. Fie cumpărați de la supermarket pâine gata feliată, fie rugați vânzătorul de la brutărie să vă felieze pâinea pe care o cumpărați. Dacă, totuși, preferați să vă tăiați singur pâinea pentru sandvișuri, ar fi bine să vă achiziționați un cuțit special, cu lamă cu zimți fini – ca să fiți siguri că feliile vor fi egale. Pentru a ușura felierea, este indicat să puneți pâine pe un tocător solid de lemn.
Apoi trebuie să vă puneți la îndemână tot ce aveți nevoie, întrucât sandvișurile trebuie preparate rapid, atâta timp cât ingredientele sunt proaspete. Dacă mai există și alt ingredient care trebuie feliat, operațiunea trebuie executată înainte de a începe „asamblarea” sandvișurilor.
În cazul în care alegeți să ungeți feliile de pâine cu ceva, ca de exemplu maioneză, brânză topită, cremă de brânză, unt sau margarină, puneți pe fiecare felie aceeași cantitate, utilizând un cuțit cu lamă mai lată sau o spatulă. Dacă folosiți unt sau margarină pentru sandvișuri, lăsați ingredientele un timp la temperatura camerei, până se înmoaie. Altfel, riscați să nu reușiți să ungeți în mod egal feliile sau, și mai rău, să rupeți miezul de pâine.
După ce ați pregătit totul, „asamblați” rapid sandvișul, întinzând sau punând ingredientele unul peste altul, după cum este nevoie. Aveți grijă să nu începeți să pregătiți mai multe sandvișuri deodată: începeți unul nou abia după ce l-ați terminat pe primul. Dacă v-ați gândit să tăiați sandvișurile în bucăți mai mici, lăsați această operațiune pentru final, când toate sunt gata. Aranjați apoi sandvișurile pe un platou, dacă intenționați să le serviți ca aperitiv, având grijă să puneți un șervețel sub ele, mai ales dacă ați întrebuințat ingrediente suculente (ca, de exemplu, roșiile), sau ambalați-le cu grijă și puneți-le în caserola cu mâncare pentru serviciu.