După evenimentele din 1989, credincioșii și cei care voiau să-L descopere pe Dumnezeu și-au dorit libertate de exprimare și de manifestare religioasă. Inițial, părea că libertatea a venit, până când lumea și-a dat seama că aceasta este iluzorie, iar omul este nevoit, din nou, să se cenzureze, poate chiar mai mult ca înainte. Ce și-ar mai fi dorit comuniștii să vadă poporul că disprețuiește clerul în mod „liber“, fără să fie constrâns de politruci! Acum, vedem cum opinia publică, sensibilă deocamdată la fenomenul religios, critică tot mai des clericii.
Am văzut de curând un reportaj pozitiv al unei televiziuni din Republica Moldova despre un preot tânăr care, pe lângă slujire și predarea voluntară a religiei la școala din sat, este angajat să se ocupe de curățenie la sediul unei firme din Chișinău. Astfel, el își poate mări veniturile pentru a crește, împreună cu soția, bolnavă de cancer, cei patru copii.
Ideea preotului măturător de stradă, tinichigiu, sudor, strungar sau taximetrist nu pare ieșită din comun. Toate sunt niște meserii respectabile, care necesită efort din partea celui angajat în activitatea respectivă. Totuși, aceste meserii sunt atât de solicitante, încât a avea grijă de oameni, mai ales de sufletele acestora, concomitent cu practicarea acestor meserii spre exemplu, devine deosebit de greu. Pe de altă parte, ne confruntăm și cu gândirea că doar cei care nu au învățat ajung să muncească fizic, iar ceilalți fac muncă de birou, cu salarii mai mari. Așa că, în mod firesc, atunci când preotul face o meserie considerată „înjositoare“, el va fi tratat cu superioritate.
În comentariile celor care au citit pe internet articolul-reportaj preotul era lăudat, pentru că muncește ca toți ceilalți oameni și că așa ar trebui să facă și ceilalți preoți, ceea ce ne amintește oarecum de mișcarea preoților-muncitori din Franța, care își argumentau activitatea în fabrici și uzine prin apropierea de oamenii muncii, de ouvrierii îndepărtați de Biserică. Astăzi însă, îndepărtarea de Biserică nu are la bază munca sau nevoile oamenilor, ci, dimpotrivă, libertatea și dorința de satisfacere cu orice preț a plăcerilor. În concluzie, oamenii nu-l văd pe preot ca pe un om la care apelezi atunci când te doare, ca pe o persoană de care ai nevoie, ca să te liniștești, ca să redevii omul de altădată. Preotul, cu „ajutorul“ mass-media, este considerat de multe ori, ca în timpul regimului comunist, un om care nu-și are rostul în societate.
Suntem, de aceea, nevoiți să ne întoarcem la necesitatea existenței comunității. De fapt, tocmai promovarea nevoii de comunitate este și cea care supără cel mai mult în activitatea preotului. Societatea de consum își dorește să existe doar indivizi care nu au nici o legătură unul cu celălalt, pentru că doar astfel ei vor putea cumpăra mai mult. Comunitatea este contrară consumismului și de aceea nu poate fi suportată. În lumea de astăzi nu mai este loc de comunități, decât virtuale, care să se bazeze, de asemenea, pe ceea ce consumă membrii lor: mâncare, băutură, filme, muzică, lecturi, medicamente etc. Tocmai de aceea dispar satul tradițional și comunitatea care, în mod firesc, avea în centru preotul. Comunitatea înțelegea intuitiv că există doar pentru că liantul ei erau credința comună și preotul care-i unea pe oameni și se ruga pentru ei. Aceștia îl susțineau pe preot, iar el își dedica timpul, astfel rămas liber, pentru a servi comunitatea.
(diac. Eugeniu ROGOTI )
