Preotul Pomohaci, acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale, exclus din biserică

Preotul Cristian Pomohaci, acuzat că a racolat minori în scopuri sexuale, a fost exclus din biserică, în urma unei decizii a Consistoriul Eparhial din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, decizia fiind executorie, informează Mediafax.
„În urma judecării cazului părintelui Pomohaci, Consistoriul Eparhial s-a pronunțat și a decis caterisirea părintelui Cristian Pomohaci, adică pierderea preoției pentru totdeauna și a posibilității de a ocupa un post în activitățile bisericești. Decizia a fost aprobată de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, este executorie, dar nu irevocabilă. Poate fi atacată în termen de 15 zile la Mitropolie”, a declarat, vineri, părintele Oliviu Botoi, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
„Era de așteptat să se ia o astfel de decizie în cazul părintelui Pomohaci deoarece acesta nu s-a apărat în niciun fel, nu a răspuns niciunei solicitări transmise din partea Bisericii., practic, a acceptat ceea ce s-a întâmplat”, a venit și reacția lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracțiuni de racolare de minori în scopuri sexuale.

Recomandări

Slujbă de instalare a noului preot la Biserica Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” din Suceava

Profesorul de biologie și muzică acuzat de agresiune sexuală asupra unei eleve minore a fost găsit nevinovat și a primit achitare

Binecuvântare arhierească și comuniune a sfinților la Biserica „Sfânta Ecaterina” din Sfântu Ilie, Suceava