Preotul paroh de la Vășcăuți și Mușenița, Gheorghe Cristinel Pînzaru (36 de ani), a fost trimis, ieri, în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și contrabandă.
Potrivit unui comunicat al anchetatorilor, Pînzaru este acuzat că a contactat de mai multe ori un polițist de frontieră (Ilie Zahariuc), căruia i-a promis suma de 4.000 de euro, pentru a nu supraveghea cu mașina de termoviziune, timp de jumătate de oră, într-una din nopțile în care era de serviciu, o anumită zonă de frontieră, prin care urmau să fie introduse peste fâșia verde, din Ucraina în România, circa 60-80 de baxuri de țigări.
În noaptea de 5/6 iulie a.c., susțin procurorii de caz, preotul și complici de-ai săi, rămași neidentificați, au introdus prin zona respectivă nu mai puțin de 36.950 de pachete de țigări („Ronson”, „More” și „Viceroy”), pe fâșia verde dintre Ucraina și România, țigări pe care le-au depozitat la domiciliul unei enoriașe de-ale sale, Olga Costiuc, de unde, câteva ore mai târziu, au și fost ridicate de oamenii legii în urma perchezițiilor.
Procurorii anchetatori susțin că parohul de la Vășcăuți a cauzat un prejudiciu la bugetul de stat de peste 330.000 de lei, reprezentând taxele vamele și fiscale.
Ce a spus preotul
Pe parcursul urmăririi penale, preotul paroh de la Vășcăuți și Mușenița s-a prevalat de dreptul la tăcere și nu a dat nici un fel de declarații.
Ulterior, în fața procurorilor, a hotărât să se „spovedească”, susținând că de fapt agentul Ilie Zahariuc l-ar fi contactat și angrenat în discuții cu privire la o afacere ce ar presupune trafic de țigări peste fâșia verde a frontierei, dar că l-a refuzat.
Anchetatorii spun, însă că varianta preotului este una nesinceră.
Acuzațiile anchetatorilor
Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, Gheorghe Cristinel Pînzaru nu a bănuit niciodată că Ilie Zahariuc, agent-șef în cadrul Poliției de Frontieră, nu va accepta șpaga de 4000 de euro.
S-au întâlnit la un moment dat și i-a arătat polițistului de frontieră o cutie plină cu bancnote în euro, spunându-i că toți banii vor fi ai lui dacă, jumătate de oră, „uită” să monitorizeze cu mașina de termoviziune o anumită porțiune de frontieră.
Agentul Zahariuc, însă, a sesizat ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Suceava, spunându-le de intențiile ilegale ale preotului Pînzaru, care îl contactase cu câteva zile în urmă.
Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, ofițerii anticorupție au demarat cercetările în acest caz.
Cele 36.950 de pachete de țigări au fost aduse aproape de fâșia verde cu un autovehicul de tonaj greu, marca „Kamaz”, iar de aici contrabandiștii ucraineni le-au transmis, prin metoda „punte”, preotului și complicilor acestuia, care le-au încărcat într-o căruță și le-au transportat până la locuința de unde au fost recuperate de oamenii legii câteva ore mai târziu.
Riscă până la șapte ani de închisoare
Prin rechizitoriul adresat instanței de judecată, s-a dispus neînceperea urmării penale față de Ilie Zahariuc pentru infracțiune de luare de mită, întrucât polițistul de frontieră nu a acceptat oferta penală a contrabandistului în sutană.
Procurorii anchetatori au disjuns cercetările și față de Olga Costiuc, femeia în curtea căreia au fost găsite țigările de contrabandă, enoriașa preotului Pînzaru urmând a da cu subsemnatul și ea pentru contrabandă, dosarul urmând să ajungă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Anchetatorii continuă cercetările pentru a afla și numele complicilor preoților Pînzaru, cei care l-au ajutat să treacă peste fâșia verde țigările de contrabandă.
„Pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, inculpatul Pînzaru riscă o pedeapsă cu închisoare între 6 luni și 7 ani, pentru infracțiunea de dare de mită, și între 2 și 7 ani pentru infracțiunea de contrabandă”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procuror Luminița Leonte.
Băgat de trei ori la arest, în mai puțin de o săptămână și jumătate
Preotul Gheorghe Cristinel Pînzaru a reușit „performanța” de a fi încarcerat de trei ori în arestul poliției, în mai puțin de o săptămână și jumătate, în perioada 6-16 iulie a.c..
Pe 6 iulie, parohul de la Vășcăuți și Mușenita a fost reținut de anchetatori și și-a petrecut noaptea în arestul poliției.
A doua zi, judecătorii de la Tribunalul Suceava au respins propunerea de arestare preventivă făcută de procurori și i-au deschis ușa de la celulă preotului.
Două zile mai târziu, însă, pe 9 iulie, Pînzaru și-a făcut din nou bagajele pentru arest, după ce magistrații Curții de Apel au admis recursul formulat de procurorii anchetatori și au dispus arestarea preventivă pentru 20 de zile a preotului.
După șase zile petrecute în arest, Gheorghe Cristinel Pînzaru este pus din nou în libertate de judecătorii de la Tribunal, care au admis cererea parohului de liberare provizorie sub control judiciar.
Procurorii au făcut din nou recurs și –surpriză –, pe 16 iulie, magistrații Curții de Apel l-au trimis din nou pe preotul Pînzaru după gratii, pentru a-și executa și restul de 14 zile din mandatul de arestare preventivă.
Nu mai are voie să slujească în nici o biserică
Pe lângă problemele pe care le are cu legea, preotul Gheorghe Cristinel Pînzaru ar putea fi și caterisit, dacă bineînțeles acuzațiile anchetatorilor se vor dovedi a fi adevărate.
Până la un verdict final care să confirme sau să infirme vinovăția preotului, mai marii Arhiepiscopiei au decis suspendarea din oficiu a parohului de la Vășcăuți și Mușenița.
„Pe perioada cât se desfășoară ancheta nu mai are dreptul să slujească în nici o biserică”, a anunțat, zilele trecute, George Fediuc, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precizând că la parohiile din Vășcăuți și Mușenița va fi trimis un alt preot.
Cauțiune de 50.000 de lei, dacă vrea să iasă din arest
În cursul zilei de ieri, pe rolul Tribunalului Suceava erau la judecată alte două cereri făcute de preotul Gheorghe Cristinel Pînzaru, una de revocare a măsurii arestării preventive, cealaltă de liberare provizorie pe cauțiune.
Prima a fost respinsă de judecători, iar a doua se va judeca vineri, stabilindu-se o cauțiune de 50.000 de lei (500 de milioane de lei vechi).
Totuși, astăzi, dat fiind faptul că rechizitoriul a fost trimis deja instanței, se va judeca și legalitatea menținerii măsurii de arestare preventivă a parohului de la Vășcăuți, astfel încât acesta mai are o șansă de a scăpa din celula de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.