Biserica se menține și înaintează în planul vieții care se hrănește din sfințenia, din îndumnezeirea și din Învierea lui Hristos. Dar aceasta, nu numai întrucât Îl are în ea pe El ca ipostas divin întrupat și deci ca trup ipostaziat în Dumnezeu, jertfit și înviat o dată pentru toți, iradiind din El puterea de jertfă și puterea de înaintare spre înviere; ci și întrucât Hristos Însuși continuă să fie în ea Arhiereul care Se oferă pe Sine ca jertfă în continuare.
Învățătorul care își propagă învățătura despre Sine și despre mântuirea în Sine și Conducătorul nostru spre mântuire. Hristos după ce a exercitat întreita Sa slujire, înainte de a fi dat ființa Bisericii, exercită această slujire și în Biserica Sa. El nu e capul Bisericii numai întrucât e ipostasul divin, devenit ipostas al umanității și întrucât Se menține în oameni cu trupul Lui jertfit, înviat și înălțat, ci și întrucât continuă să exercite și să susțină în ea cele trei slujiri mântuitoare ale Lui în Biserică. De calitatea Lui de cap ține și faptul că ne conduce, ne luminează și Se oferă în continuare ca jertfă pentru ca să ne conducă prin toate acestea, prin cunoștință și prin viață de jertfă, spre înviere și spre viața de veci în El.
Relația cu Sine
Hristos, ca ipostas divin purtător al umanității noastre jertfite și înviate, nu rămâne pasiv în Biserică, ci în lucrarea Sa de Învățător, de Arhiereu și Împărat. În această întreită slujire, El nu are Biserică drept obiect, ci i se adresează ca unei partenere libere, chemate la libertate și la relația iubitoare cu Sine. Căci Biserica este alcătuită din persoane înzestrate cu libertate și chemate la libertate și la iubire netrecătoare. În calitatea de parteneră, Biserica pe de o parte primește învățătura, jertfa și conducerea Lui, pe de alta, răspunde la ele în mod liber și pozitiv ca la o chemare, învățând, jertfindu-se și conducând ea însăși, sau participând la slujirile Lui de Învățător, Arhiereu și Împărat. Prin continuarea întreitei Sale slujiri în Biserică, Hristos întreține cu Biserică și cu fiecare mădular al ei un dialog progresiv în care nici El, nici Biserică, nici mădularele ei nu sunt într-o stare pasivă. Acesta e sensul preoției împărățești a credincioșilor chemați să vestească bunătățile lui Hristos și să se ferească de poftele trupești (I Pt. 1, 8-11; I In. 2, 20).
(Preotul Dumitru Stăniloae)
