Preoția ca slujire a Cuvântului

Slujirea cuvântului este esențială preoției, face parte din cele trei slujiri fundamentale: învățătorească, sfințitoare, pastorală. Slujiri care trebuiesc privite în unitate, pentru că viața este unitate și preotul este al unității. Slujirea cuvântului este esențială firii umane înseși, pentru că omul este ființă cuvântătoare: ființa care se distinge, se manifestă prin rațiune și prin cuvânt.
Dar Dumnezeu însuși ni s-a descoperit prin Cuvânt. A doua Persoană a Dumnezeirii este Fiul, Chipul și Cuvântul Tatălui, și prin aceasta este revelația Lui.
Cuvântul: revelație și creație – „La început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvântul”, ne spune Sfânta Evanghelie de la Ioan (I, I). Tatăl se revelează prin Fiul care este Chipul și Cuvântul Său, și în Duhul Sfânt care este Duhul Său. Iar Duhul, în același timp, este viața, puterea, strălucirea Cuvântului Său; este Duhul Adevărului.
– Și totul ne arată că Dumnezeirea în Ea însăși este comuniune și comunicare. „Dumnezeu are cuvântul și înțelepciunea din Sine” zice Sfântul Atanasie .
Viața divină este comunicarea intertreimică, între Tatăl, Cuvântul și Duhul. Și astfel de la obârșie, cuvântul are menirea de a fi cale de comunicare între persoane; în Duhul, trebuie spus totdeauna, adică în același duh.
Cuvântul este în același timp: revelație și creație. Actul creator dumnezeiesc începe prin: „Și a zis Dumnezeu: să fie…” (Fapte I, 3). Și făptura, cerul, pământul, universul, apar prin Cuvântul Său creator. Psalmistul proclamă .- „Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Sale toata puterea lor” (Ps. XXXIII, 6).
Cuvânt și duh dumnezeiesc Pentru că Dumnezeu este Cuvânt, și pentru că se revelează și creează prin Cuvântul Său, pentru aceia și noi cei zidiți după chipul Său, suntem prin ceea ce e mai reprezentativ în noi: „cuvânt”, ființe cuvântătoare. – „Toate printr-însul s-au făcut” zice Sfânta Scriptură (Ioan I, 3). Dar numai pe Adam l-a făcut să fie „chip” al Cuvântului Său. Totul se naște din dialog, din comuniune. Iar din dialogul cu Cel ce este prin El însuși Cuvânt, se zidesc, iau existență și viață: ființe cuvântătoare. „Noi gândim rațional și vorbim, afirmă teologul nostru, Pr. Prof. D. Stăniloae pentru că suntem parteneri ai Persoanei care este ea însăși Cuvântul personal și a pus în fața noastră gândirea Sa, sau chipul creat al gândirii Sale” -. „Și a suflat Dumnezeu în el suflare de viață” zice Sfânta Scriptură (Facere II, 7).
Dumnezeu-Cuvântul insuflă prin Duhul sfânt „chipul Său lui Adam, omului. „Forma cea mai înaltă și cea mai frumoasă pe care ne-o putem imagina despre creație zice și un gânditor creștin contemporan, este aceea a unui raport intim și trăit între ființe, din care una nu încetează să comunice celeilalte această posibilitate de a se crea.
Cuvântul, semnul de care se servesc oamenii pentru a exprima gândurile Aceasta sugerează ideea unei adevărate filiații între conștiințe și Dumnezeu”. A zidi dumnezeiește, „după chip”, înseamnă a insufla, inspira și a sădi modelul divin, sau, ceea ce are Dumnezeu însăși : cuvânt și duh dumnezeiesc. „Prin Cuvântul și în Duhul este făptura cea după chip”, zice Sfântul Vasile cel Mare. De aceea Sfânta Scriptură vorbește de „răsadul” sădit de Tatăl, și care rămâne. „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu Cel ceresc, va fi smuls din rădăcină” (Matei XV, 13). Acest răsad este chipul, zestrea noastră dumnezeiasca. Zestre care înseamnă universul nostru spiritual al revelației, și care se exprimă, întrupează în Cuvânt.
Lumea noastră spirituală și Cuvântul care o revelează constituie darul, bogăția, unicitatea noastră. Iar cuvântul în înseși definiția lui obișnuită este tocmai această exteriorizare, comunicare, voce purtătoare a ei, voce purtătoare de sens, voce care, întrupează și exprimă sensul și sensurile existenței, semnificațiile ei. Pentru Fer. Augustin „Cuvântul este semnul de prim ordin de care se servesc oamenii pentru a exprima gândurile lor. Și, după el, e imposibil să fie înlocuit prin vreun alt semn”.
Conștienți de sărăcia duhovnicească Cuvântul e raza de lumină și iubire care țâșnește din soarele lăuntric al spiritului. Este întrupare și revelație a universului gândirii noastre, așa cum Dumnezeu-Cuvântul este revelația Dumnezeirii. Cuvântul este răspunsul și mesajul nostru către Dumnezeu și către lume. Animalul vorbește, e necuvântător, pentru că nu are acest univers spiritual pe care să-l exprime. De aceea Adam, omul le-a dat și le dă nume tuturor. Revelează, desigur, și animalul, ca și întreaga creație pe Ziditorul ei, și „adevărul lucrurilor”. Așa cum și zice Psalmistul: „Cerurile spun slavă lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui vestește tăria… Ziua spune zilei cuvânt” (Ps. XVIII, 12). Întreaga creație e revelație, e „cuvânt”, pentru ca revelația prin ea însăși este creație și mărturie a lui Dumnezeu-Cuvântul. Dar cuvânt ca revelație a persoanei, a unui univers spiritual pe care îl poartă în sine, după chipul lui Dumnezeu, are numai omul. Bogăția sau sărăcia noastră spirituală ține de această lume a adevărului pe care o adunăm în noi, mai mică sau mai mare, și o exprimăm în cuvânt și faptă. În acest sens se poate spune că „dreptul” fiecăruia se întinde atât cât adevărul pe care-l poartă și roadele aduse de el în slujirea binelui, a vieții. Și pentru aceea Mântuitorul fericește pe cei „săraci cu duhul”, întrucât aceștia, conștienți de „sărăcia” lor duhovnicească, sunt permanent mistuiți de setea și foamea cuvântului, a adevărului, a dreptății, a iubirii, a curăției, a păcii… toate bogății ale „împărăției cerurilor”.
Și toată această bogăție, potrivit revelației, ține de însușirea noastră esențială, de ființe înzestrate cu duh și grai care constituie actul nostru de naștere la umanitate. Prin acest dar al spiritului și al cuvântului – care se întrupează în acte ziditoare, a crescut, a progresat persoana umană. Așa ne zidim după chipul și asemănarea Dumnezeului-Treime și ne îmbogățim, în comuniune cu semenii, „cerul” nostru spiritual, semnificațiile existenței, limbajul, valorile pe care le realizăm.
(Sursa: www.crestinortodox.ro, Parintele Constantin Galeriu)