Cea de-a XXXVIII-a ediție a Concursului Național de Poezie „Nicolae Labiș”, care marchează în acest an jumătate de veac de la dispariția poetului, ediție în care, pentru prima oară de la organizarea acestui concurs longeviv, festivitatea de premiere s-a desfășurat în Sala Vitraliilor a Palatului Administrativ din municipiul Suceava și nu în fața casei memoriale de la Mălini, are un număr de 9 laureați. Juriul, al cărui președinte a fost și de data aceasta poetul Marcel Mureșeanu (care a lansat avertismentul că „un concurs de literatură, cu o existență atât de îndelungată, are nevoie de combustibil ca să ardă, altfel se poate întoarce asupra lui însuși”) i-a premiat, din cei cca. 50 de concurenți participanți, pe următorii poeți: Marele Premiu „Nicolae Labiș” și premiul revistei „Convorbiri Literare” – IRINA ROXANA GEORGESCU, din Medgidia, Premiul I „Mircea Streinul” și premiul revistei „Poesis” – Carmen Păduraru, din Brașov, Premiul II „Vasile Gherasim” și premiul revistei „Steaua” – Ionuț Radu, din Mioveni-Argeș, Premiul III „T. Robeanu” și premiul revistei „Ateneu” – Daniel Stuparu, din București, precum și 5 mențiuni purtând și ele numele unor condeieri bucovineni: Mențiunea „Mihai Horodnic” susținută de revista „Orașul” – Petre Andrei Fluerașu, din București, Mențiunea „George Sidorovici” susținută de cotidianul „Crai Nou” – Monica Rizea, din Sf. Gheorghe – Covasna, Mențiunea „Traian Chelariu” susținută de revista „Tribuna” – Gabriela Ivașcu, din Ștefănești-Argeș, Mențiunea „Constantin Berariu” susținută de revista electronică „Nord Litera” – Casandra Ioana, din Aiud și Mențiunea „Neculai Roșca” susținută de editura clujeană „Remus” – Andreea Velea, din Suceava. Patru din cei nouă laureați au fost prezenți la festivitatea de premiere, Marele Premiu „Nicolae Labiș” fiindu-i înmânat câștigătoarei de către președintele juriului, în fața unei săli pline de tineri, a membrilor juriului, a reprezentanților organizatorilor și a invitaților care-au participat la manifestările culturale autumnale cu genericul „Octombrie de Bucovina”, care-au avut blazonul unui Festival Internațional de Poezie.






