Echipa națională

Premii record pentru calificarea la Euro 2008

Un număr de 46 de jucători, inclusiv cei care nu au evoluat niciun minut, dintre care unii nu au fost nici măcar rezerve, se află pe statul de plată al Federației Române de Fotbal (FRF) pentru calificarea la Euro-2008, informează site-ul oficial al FRF. Fiecare federație națională calificată la turneul final va primi 7,5 milioane de euro, din care se vor opri 20 la sută impozit plătibil, conform regulamentului competiției, statului elvețian. Astfel, vor rămâne 6 milioane de euro net. Dintre această, vor fi premiați cu suma totală de 2,5 milioane de euro toți jucătorii și membrii staff-ului tehnic care au contribuit la calificare. „Cât despre principiile care au stat la baza alcătuirii acestui stat de premiere, ele nu au cum să dea naștere la inechități între jucătorii care au avut același aport la obținerea calificării”, se arată în comunicat. Reprezentativa României a încheiat pe primul loc grupa de calificare la Campionatul European din Austria și Elveția din 2008.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării, după o investiție de 40 de milioane de euro

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

O companie din Germania va investi 60 de milioane de euro într-o fabrică de piese auto în parcul industrial din Siret

Primarul Adrian Popoiu, alături de reprezentanții companiei din Germania și autoritățile județene sucevene