Eveniment

Premii pentru o sută de profesori suceveni, de Ziua Internațională a Educatorului

5 Octombrie, Ziua Internațională a Educatorului, nu va fi trecută cu vederea la Suceava. Inspectoratul Școlar Suceava, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, va organiza duminică, începând cu orele 12, la restaurantul Gloria, o festivitate de premiere a celor mai merituoși profesori suceveni.
Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „în cadrul acțiunii vor fi premiate 105 cadre didactice din județul Suceava”. Profesorii care vor primi distincții au fost selectați pe baza rezultatelor obținute la catedră și la olimpiadele în anul școlar trecut.
Fiecare profesor premiant va primi câte 500 de lei, bani oferiți de către administrațiile locale din localitățile în care predau dascălii premianți.
Sărbătorirea Zilei Internaționale a Educatorului a devenit o tradiție la Suceava, an de an, pe 5 octombrie, profesorilor cu cele mai bune rezultate oferindu-li-se premii cu această ocazie.

Recomandări

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”

Experiență Erasmus+ de neuitat pentru elevii și profesorii Școlii ,,George Voevidca” Câmpulung, în Polonia

Împreună pentru o școală sigură: Săptămâna nonviolenței în mediul școlar – Campania R.E.S.P.E.C.T., ediția a XIII-a – Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

„Suntem unici, valoroși și toleranți” – Ziua Internațională a Toleranței la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni