În perioada 16-18 iunie, la Bacău a avut loc cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Karting Școlar, la care au participat și elevi suceveni de la Palatul Copiilor. Timp de două zile, printre picături dese de ploaie s-au întrecut cei mai buni piloți școlari, membri ai cercurilor de karting din cluburi și palate ale copiilor din România. Locul de desfășurare al întrecerii de la Bacău a fost pista Speed Park din localitate. La start s-au adunat 20 de echipaje, care au reunit peste 150 de piloți, profesori, mecanici, părinți și alți împătimiți ai acestui sport, în cadrul unei noi etape puternice în care piloții au turat motoarele la maximum.
Echipa care a reprezentat Palatul Copiilor din Suceava, coordonată de prof. Biatrice – Liliana Choleva, a aliniat la startul competiției concurenți pentru următoarele clase de concurs: Clasa Promo BB – Honceriu Alexandru, Rotariu Matei – Alexandru; Clasa Bambini – Burlă Alexandru, Semian Mihnea – Tudor, Stremciuc Fabian – Gabriel; Clasa Puffo – Onciuleanu Rareș – Ionuț, Honceriu Călin, Cumpătă Șerban; Clasa Mobra Junoir – Dranca Andrei; Clasa Mobra Open – Choleva Biatrice – Liliana. Campionatul are cinci etape: prima a debutat în luna mai, iar ultima va fi în luna septembrie. În prima etapă, echipajul sucevean a obținut locul III la echipe, iar la cea de a doua etapă a ocupat locul IV.
Competiție
Premii pentru elevi de la Palatul Copiilor, la Campionatul Național de Karting Școlar






