Investiție finalizată

Premierul Victor Ponta a inaugurat ieri o grădiniță nouă în comuna Dumbrăveni

Victor Ponta a fost prezent la inaugurarea unei grădinițe noi din Dumbrăveni
Victor Ponta a fost prezent la inaugurarea unei grădinițe noi din Dumbrăveni

Premierul României, Victor Ponta, a inaugurat duminică după-amiază o nouă grădiniță pentru copii în comuna Dumbrăveni, investiția fiind finalizată după ce Guvernul României a alocat recent aproximativ 100.000 de lei (un miliard de lei vechi). Victor Ponta a fost așteptat ieri în fața Grădiniței „Dumbrava Minunată” din Dumbrăveni de câteva sute de copii și părinții acestora, care i-au urat bun venit în comună. Premierul României a fost primit cu pâine și sare, iar un preot i-a dăruit o icoană cu Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, unul dintre cei mai recenți sfinți din Biserica Ortodoxă Română.
La inaugurarea grădiniței din Dumbrăveni au fost prezenți ministrul de Externe, Titus Corlățean, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Florin Sinescu, primarul Sucevei, Ion Lungu, și parlamentarii suceveni Eugen Bejinariu, Ioan Stan, Ovidiu Donțu, Neculai Bereanu, Eugen Uricec și Cezar Cioată.
După ce a vizitat mai multe săli de clasă, premierul României le-a spus tuturor celor prezenți că îl bucură faptul că primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, s-a ținut de promisiune și a terminat grădinița înainte de data începerii noului an școlar. „Aveți un primar extraordinar, care când m-a găsit aici în zonă mi-a spus că este comuna cu cei mai mulți copii, iar aceștia au nevoie de o grădiniță. O grădiniță la care domnul primar lucrează de un an de zile și mi-a spus că avea nevoie de ajutor pentru a o termina înainte de 15 septembrie. Și atunci am făcut un rămășag cu primarul: am spus că îi dăm toți banii de care are nevoie, dar dacă termină până pe 15 septembrie atunci vin la inaugurare, și nu vin cu mâna goală, ci cu un cadou. Acum vreau să-l felicitați pe primar pentru că banii i-a luat, a făcut grădinița și a și terminat-o până pe 14 septembrie”, a declarat Ponta.
El a spus că datorită faptului că primarul s-a ținut de promisiune, Dumbrăveniul mai primește un microbuz pentru transportul copiilor, acesta fiind adus deja în această comună. Victor Ponta a mai adăugat că vrea să transmită un mesaj pentru toată țara, plecând de la faptul că Dumbrăveniul este comuna cu cei mai mulți copii. „Vreau doar să spun tuturor locuitorilor de aici că nu există bogăție mai mare pe lume pe care ne-a dat-o Dumnezeu decât copiii. Și că am vrut azi de aici, de la Dumbrăveni, să spun un mesaj pentru toată țara și pentru toți românii. Dacă avem copii, dacă avem grijă de ei, dacă avem grădinițe și școli mai bune, microbuze, profesori, înseamnă că avem o țară care are viitor. Mulțumesc de primire și să dea Dumnezeu să facem numai lucruri bune”, a mai spus Victor Ponta.
La rândul său, primarul Ioan Pavăl, a ținut să-i mulțumească premierului Victor Ponta pentru sprijinul acordat de Guvern în finalizarea lucrărilor la Grădinița „Dumbrava Minunată”, în care învață 190 de copii. „Domnule prim-ministru, în numele localității pe care o conduc vreau să vă mulțumesc frumos. Să vă dea Dumnezeu sănătate că ați aplecat urechea la nevoile noastre și ne-ați ajutat să terminăm această grădiniță. E o clădire în care vor învață 190 de copii. Sper să-și aducă aminte părinții că astăzi ați fost aici și că ajutorul de la Guvern a venit atunci când a trebuit. Vă mulțumesc pentru cadoul pe care l-ați promis. Și în numele localității îi mulțumesc și lui Liviu Dragnea pentru că a aprobat sala de sport și căminul cultural. Ne rugăm la Dumnezeu să vă dea sănătate dumneavoastră și familiei, și copiilor. Să dea Dumnezeu sănătate Guvernului pe care îl conduceți, să facă legi drepte pentru ca noi să putem trăi în pace în țara aceasta. Știm ce avem de făcut noi, să muncim, să ne facem treaba, și oricând aveți un drum prin Dumbrăveni, vă rog să vă opriți și să stați de vorbă cu noi”, a spus Ioan Pavăl. El a ținut să remarce buna colaborare pe care o are cu deputatul Eugen Bejinariu, cu președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și cu prefectul Florin Sinescu.
După ce a inaugurat noua grădiniță din Dumbrăveni, premierul Victor Ponta a participat la o cununie religioasă oficiată la o biserică penticostală din această comună, eveniment la care accesul presei nu a fost permis.
Premierul României s-a interesat de stadiul lucrărilor de la Spitalul Municipal Fălticeni
La intrarea în grădinița din Dumbrăveni, premierul Victor Ponta a avut o scurtă discuție cu deputatul Ioan Stan și primarul Fălticeniului, Cătălin Coman, cu privire la stadiul lucrărilor de la noul spital din acest municipiu. Victor Ponta i-a întrebat pe cei doi cum merge investiția la spital, dacă mai este nevoie de finanțare pentru anul acesta și dacă spitalul va fi finalizat anul viitor.
„Domnule primar, am promis împreună că vom termina acest spital și îl vom termina”, i-a spus premierul primarului din Fălticeni. Reamintim că anul acesta Ministerul Sănătății a alocat pentru noul spital din Fălticeni 5 milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi). Suma totală alocată de actualul Guvern începând din anul 2012 și până în prezent a fost de 28 de milioane de lei (280 de miliarde de lei vechi). Primarul Cătălin Coman ne-a spus ieri că pentru finalizarea lucrărilor la noul Spital Municipal din Fălticeni ar mai fi nevoie de 12 milioane de lei.

Noua grădinița din Dumbrăveni a fost finalizată cu fonduri de la Guvernul României
Noua grădinița din Dumbrăveni a fost finalizată cu fonduri de la Guvernul României
Premierul Ponta a primit flori de la copii

Recomandări

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Arbuști ornamentali în locul mașinilor, parcare și loc de joacă în locul garajelor, în Zamca și grădiniță nouă, în Obcini

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Campanie umanitară pentru o tânără care s-a născut în ziua în care i-a murit tatăl, apoi a fost crescută de stat. Are nevoie de o casă!

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională