Premierul egiptean a demisionat, anunță consiliul militar



Consiliul Suprem al Forțelor Armate, care conduce Egiptul de la plecarea președintelui Hosni Mubarak, a acceptat demisia premierului Ahmad Shafik, a anunțat joi această instituție, într-un comunicat citat de AFP.
El va fi înlocuit de Essam Sharaf, un fost ministru, a adăugat consiliul militar.
Sharaf a fost ministrul Transporturilor din 2002 și până în 2005. El a fost demis în urma unor divergențe cu fostul premier Ahmad Nazif.
Sharaf a participat la manifestațiile din Piața Tahrir, în Cairo, de unde a pornit valul de contestare împotriva lui Mubarak, bucurându-se de aprecierea tinerilor care au lansat apelul la revoltă.
Shafik și Guvernul său au fost numiți de președintele Hosni Mubarak în ultimele sale zile la putere. Președintele egiptean a demisionat la 11 februarie, sub presiunea unei revolte populare.
Guvernul său, care între timp a fost remaniat, a fost dur criticat de opozanți, în special de organizații ale tinerilor active în manifestațiile contra lui Mubarak, din cauza prezenței în acesta a numeroase figuri din perioada regimului Mubarak.
Shafik, fost militar, a fost, în regimul fostului președinte, și ministru al Aviației.
Într-un mesaj difuzat pe Twitter, după anunțarea plecării lui Shafik, opozantul Mohamed ElBaradei declară că „regimul îndepărtat de la putere s-a prăbușit o dată cu plecarea lui Mubarak și a Guvernului lui. Suntem pe drumul cel bun”.
„Îmi exprim sincera apreciere față de Consiliul Suprem al Forțelor Armate, care a acceptat cererea poporului”, adaugă fostul director al Agenției Internaționale pentru Energeie Atomică (AIEA).
Demisia lui Shafik survine în timp ce țara este angajată într-o fază de tranziție politică delicată.
După plecarea lui Mubarak, armata a suspendat Constituția și a dizolvat Parlamentul.
Armata a promis reforme democratice, în special o revizuire a Constituției, printr-un referendum, urmată de alegeri legislative și prezidențiale, în principiu până la sfârșitul lui august, iar în urma tuturor acestora o revenire la o putere civilă.