Premierul cere confederațiilor să-i trimită o adresă privind urgentarea legii patrimoniului sindical



Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut liderilor confederațiilor sindicale, la întâlnirea de vineri, să-i înainteze o adresă cu privire la urgentarea adoptării proiectului legii patrimoniului sindical.
Președintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat pentru MEDIAFAX că, luni, adresa va fi trimisă premierului și că, în cadrul întâlnirii, i-a cerut șefului Executivului ca acest proiect, postat de șase luni pe site, să fie adoptat cât mai repede, pentru că România este singura țară europeană care nu are rezolvată problema patrimoniului sindical.
Potrivit liderului confederației, pentru rezolvarea problemei majorării prețului la gaze, ridicată de sindicaliști, premierul a promis că, în săptămâna 18-25 februarie, în cadrul Consilul Economic și Social va avea loc o întâlnire.
Hossu a adăugat că liderii sindicali au mai discutat cu prim-ministrul despre formarea profesională, fiind de acord că trebuie găsite modalități ca aceasta să funcționeze și în România, în condițiile în care pentru acest scop există finanțare europeană.
O altă temă abordată a fost identificarea unor modalități pentru stimularea păstrării locurilor de muncă în țară, Hossu apreciind că, pentru a fi evitată situația actuală din Germania, după mutarea fabricii Nokia în România, trebuie să se discute cu partenerii sociali. El a dat exemplul taxei auto, spunând că aceasta este o măsură contrară.
Înaintea întâlnirii cu prim-ministrul Tăriceanu, Hossu spunea, referindu-se la tema principală a discuțiilor, că adoptarea acestei legi este tergiversată de doi ani și că, din acest motiv, sindicatele au probleme în teritoriu. „Unii primari vor să ia gratis casele de cultură ale sindicatelor, iar hotelurile din patrimoniu au terenuri alocate, terenuri de care autoritățile locale sunt interesate, vor să le ia tot gratis pentru a face apoi afaceri imobiliare cu ele, iar un exemplu în acest sens este tabăra de copii de la Năvodari”, a explicat liderul sindical.
La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, patronatele contestau proiectul de lege privind retrocedarea patrimoniului sindical, inițiat de Ministerul Muncii, aceștia considerând că bunurile imobiliare ar trebui preluate și administrate de un consoțiu format atât din sindicate, cât și din patronate.
„Considerăm legitimă și oportună preluarea și administrarea patrimoniului sindical de un consorțiu constituit din partenerii sociali, respectiv confederațiile patronale și sindicale reprezentative, fără drept de înstrăinare și cu obligația folosirii în scopuri de utilitate publică”, declara Florian Costache, co-președinte al Alianției Confederațiilor Patronale din România (ACPR).
Acesta adăuga că instituția retrocedării nu este aplicabilă în cazul acestui patrimoniu, deoarece între sindicatele din perioada comunistă și cele actuale nu există o continuitate juridică.
Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Muncii în luna august a anului trecut.
Actul normativ prevede, printre altele, că preluarea proprietății asupra patrimoniului sindical din România se va face de către Uniunea Națională pentru Preluarea Patrimoniului Sindical, care urmează să fie inființată, prin consensul tuturor confederațiilor sindicale reprezentative, în termen de șase luni de la data adoptării legii.
Costache a precizat că nu se poate face o evaluare a valorii actuale a patriomoniului care aparține sindicatelor, acesta fiind format, în mare parte din hoteluri și săli de conferință.
El a menționat că în 1990 valoarea patrimoniului sindicatelor era estimat la circa cinci miliarde de lei.
Sindicaliștii consideră „aberantă” pretenția patronatelor de a prelua și administra bunurile imobiliare ale patrimoniului sindical dinainte de 1989, dar dacă vin cu un aport de capital egal cu al sindicatelor „e loc de negociat”.
Această pretenție a patronatelor este în spiritul original românesc, care nu duce decât la aberații, iar această ultimă declarație este cireașa de pe torul românesc”, declara liderul Cartel Alfa.
El amintea și de faptul că patronatele „s-au plâns” de imixtiunea Cartel Alfa în elaborarea legii patronatelor, pentru că a cerut ca aceasta să fie „în oglindă” cu cea a sindicatelor.
„Aceasta nu reprezintă decât, din nou, incapacitatea organizațiilor patronale de a se structura, acestea exprimându-și chiar pretenția de a fi subvenționate de la bugetul de stat”,afirma Hossu.
La rândul său, secretarul general al Blocului Național Sindical, Matei Brătianu, declara că dacă patronatele doresc să gestioneze case de vacanță, s-o facă cu banii proprii. „Dacă patronatele doresc să gestioneze case de vacanță, consider că au suficient de mulți bani din cotizațiile și veniturile angajatorilor și managerilor de top, precum și din venitul lor propriu, pentru a asigura o bază suficient de modernă pentru gusturile lor. Așa că să ne lase pe noi în pace”, era de părere Brătianu.
Acesta mai spunea că, dacă organizațiile patronale vin cu un aport de capital egal cu cel al sindicatelor, „e loc de negociat”.