Tinerii pasionați de sporturi pe role ori pe biciclete, dar și de desenele graffiti, au sărbătorit sâmbătă faptul că skateparkul din Areni a prins „viață și culoare”, prin eforturile unor tineri suceveni, încurajați de Asociația Civică „Suceava Noastră”.„Începând de sâmbată, skateparkul Sucevei arată asa cum își doresc skaterii si graffiterii suceveni. Considerăm ca întregul oraș trebuie să arate asa cum își doresc sucevenii”, a declarat Dan Cușnir, membru fondator al Asociației „Suceava Noastră”.În cadrul acțiunii au avut loc două festivități de premiere – una pentru cei care au dat culoare skatepark-ului, prin desenele graffiti realizate acolo, iar alta, celor care dau viață acestui loc, prin antrenamentele și demonstrațiile pe care le fac acolo, aproape zi de zi.Cei 5 graffiteri care au schimbat fața skateparkului sunt: Călin Sas, Ștefan Pastramă, Robert Cocuz, Ciprian Ungureanu și Matei Manolache. Multe dintre lucrări au fost realizate în echipe de 2 sau 3 graffiteri.Distinsul juriu a fost format din 3 personalități consacrate ale artelor vizuale – Mihai Pânzaru PIM, Ovidiu Bortă BOA și Konstantyn Ungureanu BOX.După festivitatea de premiere a graffiterilor care au dat culoare skatepark-ului au urmat concursurile bikerilor, skaterilor, rollerilor și celor mai mici sportivi, veniți acolo pe trotinete. Întrecerea între skateri a fost câștigată de către Gabi Bărgaoanu și Șerban Cojocaru.Bikerii câștigători au fost Adi Asavei și Iulian Sandu. Competiția pe role a fost câștigată de Beniamin Cojocaru și Melinta Alexandru iar cea de trotinete de către Ștefan Matei și Mihai Naharneac.Toți cei aproape 100 de participanti au primit dulciuri și sucuri.