Consiliul de administrație al Universității „Ștefan cel Mare” a desemnat-o, miercuri, pe prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean pentru a prelua interimatul la conducerea instituției academice, după ce rectorul Mihai Dimian a fost numit ministru al Educației. Decizia consiliului urmează să fie validată joi de senatul universității.
Prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean este prorector al USV din 2012, după ce anterior a fost prodecan al Facultății de Științe Economice și Administrație Publică (2004-2012) și șef de catedră la Științe economice (2000-2004). Este conducător de doctorat în domeniul Economie din 2009 și, din 2012, este membru în Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), în Comisia de științe economice și administrarea afacerilor.
A studiat la Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Planificare şi Cibernetică Economică, doctoratul îl are în specializarea Eficienţa Economică a Investiţiilor. Pe lângă activitatea didactică și o bogată activitate de cercetare în țară, a susținut și cursuri ca visiting professor la Universitatea din Parma, Italia și la Institutul de Economie a Muncii, Bonn, Germania.
După ședința consiliului de administrație, prof. Prelipcean a declarat că le mulțumește colegilor săi de la USV, care i-au acordat acest vot de încredere și și-a exprimat încrederea că va beneficia în continuare de sprijinul lor „pentru a urma direcția propusă de echipă”. „Sunt multe provocări în față, dar când sunt provocări sunt și rezultate, atunci când proiectele sunt duse la bun sfârșit”, a spus prof. Gabriela Prelipcean, rectorul interimar al universității sucevene.






