Paradox

Premianți la clasă, repetenți la evaluarea națională



Cu medii bune și foarte bune în perioada de gimnaziu, zeci de elevi au primit un duș cu apă rece la examenul de la final de-a VIII-a
Cu medii bune și foarte bune în perioada de gimnaziu, zeci de elevi au primit un duș cu apă rece la examenul de la final de-a VIII-a

Elevi care au fost de 9 și de 10 din clasa a V-a până într-a VIII-a au fost notați cu 3, 4 sau 5 la evaluarea națională.
Cu medii bune și foarte bune în perioada de gimnaziu, zeci de elevi au primit un duș cu apă rece la examenul de la final de-a VIII-a, când calificativele primite i-au trimis la coada clasamentului.
Nu sunt cazuri izolate, diferențele uriașe între notele din catalog și cele de la examenele naționale ridicând câteva semne de întrebare: ori standardele de evaluare din școli sunt prea permisive, ori pregătirea reală a elevilor nu corespunde cu aprecierile din clasă.
Care e barometrul real?
Catalogul sau examenul de la final de gimnaziu?
Ceea ce este cert este faptul că cel de-al doilea hotărăște parcursul elevului, respectiv liceul la care va fi admis.
În aceste condiții percepția elevului vizavi la nivelul său de pregătire și de cunoștințe este mult distorsionată de notele generoase primite în timpul anilor de gimnaziu, primul semnal de alarmă apărând tocmai la pragul dintre cele două cicluri de învățământ.
Desigur, sunt și cazuri în care elevul ar fi putut să treacă printr-o pasă proastă în ziua examenului, printr-o problemă de sănătate, însă acestea pot fi excepții.
Diferențele dintre mediile din gimnaziu și media la evaluare depășesc în multe cazuri 5 puncte.

  • 9,26 la clasă, 3,40 în examen

La Școala Gimnazială Șcheia, un elev cu o medie generală de 9,26 a obținut la evaluarea națională 3,40, de unde rezultă o diferență de aproape 6 puncte între cele două calificative. Note slabe, puțin peste 3, a avut și la matematică, și la limba română, la evaluarea de la final de a VIII-a.
La aceeași școală, un alt elev a absolvit tot cu 9,26, iar la evaluarea națională a fost notat cu 4,5.
Un alt exemplu vine de la Câmpulung, de la Școala Gimnazială „Teodor Ștefanelli”, unde un candidat figurează cu 9,26 media anilor de gimnaziu și 3,85 media de la evaluarea națională, peste 5 puncte diferență între cele două calificative.
În municipiul Suceava, la Colegiul „Petru Rareș”, un elev are media din gimnaziu 9,73 și media la examen – 4,46, așadar tot o diferență de peste 5 puncte.
La Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, un elev a absolvit cu media 9,07, însă va intra la liceu cu media 3,77. De la aceeași unitate, un alt elev a absolvit cu 9,02, însă la evaluarea națională a obținut 3,90.
Cu 9,50 în gimnaziu, însă 4,90 la evaluarea națională, figurează un elev de la Gura Solcii.
Exemplele pot continua cu alte zeci de elevi.

  • Mediile de la clasă, eliminate la admiterea la liceu

De la an la an, ponderea mediilor din clasele gimnaziale a tot scăzut la calcularea mediei de admitere (în 2013 avea o pondere de 50%).
2023 este primul an în care media anilor de gimnaziu a fost eliminată din calculul mediei de admitere la liceu, iar ierarhizarea absolvenților s-a realizat doar pe baza mediei obținute la evaluarea națională. Ministerul de resort argumenta la acea vreme această decizie, menționând că media din gimnaziu „nu este relevantă”.



Recomandări

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională
Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională