Faptele de corupție de la Primăria Suceava comise în perioada mandatului lui Marian Ionescu și a directorului economic Neculai Bujor par o telenovelă fără de sfârșit. După 58 de termene de judecată s-a ajuns abia în faza finalizării unei expertize independente solicitate de inculpați. Aceasta a fost depusă la dosar la termenul din luna septembrie a acestui an, și nu face altceva decât să confirme prejudiciul pe care procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, l-au stabilit în sarcina persoanelor trimise în judecată în urmă cu cinci ani.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul adus bugetului local se ridică la 5,63 de miliarde de lei vechi, iar această pagubă a fost creată în timp și în modalități diferite.
Bazarul, gaura neagră a Sucevei
Prin inventarierea și compararea suprafețelor înscrise în contractele de închiriere din Bazar pentru anul 2003 și suprafețele din evidența operativă s-a constatat că există diferențe semnificative, ceea ce a dus la neîncasarea sumei de 1,291 de miliarde de lei vechi. Vinovați de aceste întârzieri sau omisiuni deliberate au fost găsiți fostul primar Marian Ionescu, ex-directorul economic Neculai Bujor și Bogdan Ioan Dumitraș, fost auditor în cadrul Compartimentului de Audit Public Intern al Primăriei Suceava. Aceștia au încercat să ascundă neregulile, și în adresele trimise Poliției au raportat că „nu au reieșit abateri de la normele legale” sau „nu s-au constatat abateri grave cu privire la modul de încheiere a contractelor”.
Tot în acest context sunt acuzați și cei doi administratori ai Bazarului din perioada 2002-2004, Mircea Botezatu și Mihai Strugariu. Potrivit procurorilor de la DNA Suceava, aceștia ar fi plătit circa 400 de milioane de lei vechi pentru ca totul să fie trecut sub tăcere.
Afaceri cu instituția la care lucrau și deconturi fictive
O altă pagubă, în valoare de circa 1,3 miliarde de lei vechi, a fost stabilită din actele fictive cu care primăria figura că ar fi achiziționat diferite bunuri. În perioada noiembrie 2001- ianuarie 2002, SC RALF IMPEX SRL Suceava a figurat că a livrat materiale către primărie, când, în realitate, s-a constatat că este vorba de facturi emise și recepționate în fals. Firma distribuitoare aparținea lui Bogdan Ioan Dumitraș, Teodor Cristian Lauric, referent la Primăria Suceava în acea perioadă, și Ștefan Vasile Lucaciuc, electrician la primărie. Din cercetări s-a stabilit că cele 11 facturi fiscale au fost falsificate de Bogdan Dumitraș, iar bonurile de recepție din cadrul primăriei de către Cristian Lauric. Totul a fost posibil cu complicitatea lui Neculai Bujor și a lui Constantin Bâta, administratorul primăriei, care au încasat comisioane pentru a închide ochii.
Deconturile fictive au reprezentat un alt punct prin care bugetul local a fost prejudiciat consistent. În perioada ianuarie 2002 – iunie 2004, din casieria primăriei s-au ridicat ca avans, în baza unor referate întocmite în fals, aproape 1,64 de miliarde de lei vechi. Cei mai mulți bani i-au revenit lui Neculai Bujor, care a băgat în buzunar din aceste deconturi, prin intermediul electricianului Ștefan Vasile Lucaciuc, suma de 1,268 miliarde de lei vechi. Lista este completată de Bogdan Ioan Dumitraș cu 305 milioane de lei vechi, Marian Ionescu, cu 25,7 milioane de lei vechi și Constantin Bâta, cu 17 milioane de lei vechi.
Bogdan Dumitraș a speculat și alte oportunități. Prin intermediul a două firme, SC Electrofabo SRL și SC Kyrfa SRL, pe care le-a administrat din umbră, acesta a derulat afaceri cu școlile bugetare din municipiul Suceava. În perioada mai 2002 – ianuarie 2003, având și aportul lui Neculai Bujor, care s-a implicat direct în a-i convinge pe directorii din șapte școli să cumpere diferite bunuri, Bogdan Dumitraș a livrat, prin firma SC Electrofabo SRL, calculatoare și mobilier. Pentru ajutorul dat, fostul director economic al Primăriei Suceava a primit bunuri în valoare de 116 milioane de lei vechi. În februarie 2004, Bogdan Dumitraș a livrat nouă calculatoare unei alte școli, de această dată prin firma SC Kyrfa SRL. În majoritatea cazurilor, valoarea bunurilor era supraevaluată, uneori un calculator second-hand în valoare de 10-15 milioane de lei vechi fiind vândut către unitățile școlare cu sume de ordinul a 60 – 70 de milioane de lei vechi. În total, prejudiciul adus bugetului local se ridică la 1,054 miliarde de lei vechi.
În dosar mai sunt judecați magazionera Emilia Șveica, dar și administratorii a două firme. Este vorba de Vasile Trifan, administrator la SC Elsarova SRL Suceava, și Dragoș Radu Târpan, administrator la SC Total Net SRL Solca. Alți trei gestionari, Liviu Dumitru Cârlan, angajat al SC Genius SRL Suceava, Dumitru Țipurlea și Veronica Caciuc, ambii angajați ai SC Elcris SRL Suceava, sunt și ei inculpați în dosar.
14 persoane judecate în acest dosar
În cauză sunt judecate nu mai puțin de 14 persoane pentru fapte care s-au petrecut în perioada noiembrie 2001 – iunie 2004. Printre aceștia se află și persoane care au deținut funcții importante în Primăria Suceava până în 2004.
Marian Ionescu, fost primar al municipiului Suceava, este acuzat de comiterea a șapte infracțiuni de corupție sau infracțiuni conexe celor de corupție. Printre acuzații se numără cele de primire de foloase necuvenite, abuz în serviciu, delapidare, dar și fals în declarații. Ultima faptă constă în aceea că edilul a cumpărat 5.000 mp de teren în zona Metro, în cursul anului 2002, pe care ulterior, în toamna anului 2003, l-a înstrăinat la un preț de câteva ori mai mare față de cel de achiziție.
Buni de plată
Prejudiciile aduse Primăriei Suceava în perioada 2000 – 2004, confirmate de o expertiză independentă
