Întreaga viață a unui creștin este și ar trebui să fie pregătire pentru Sfânta Împărtășanie. Cea mai gravă consecință a practicii prezente este că pregătirea pentru Împărtășanie este îndepărtată din viața noastră, ceea ce ne face viața mai profană, ruptă de credința pe care o practicăm.
Marele liturgist pr. Alexander Schmemann vorbește în cartea sa „Postul Mare. Pași spre înviere“ de trei trepte ale pregătirii pentru Sfânta Împărtășanie.
Prima treaptă constă în conștientizarea nu numai a „principiilor creștine“ în general, ci tocmai a împărtășirii însăși, atât a ceea ce am primit deja, cât și a ceea ce voi primi în viața, în sfințenia și în lumina care se apropie. În acest sens, părintele ne recomandă să includem rugăciunile de dinainte și de după Sfânta Împărtășanie în canonul zilnic de rugăciune.
A doua treaptă a pregătirii propusă de părintele Schmemann este centrată pe acea cercetare de care vorbește Sfântul Apostol Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar“ (I Cor. 11, 28). Scopul acestei pregătiri care constă în post, rugăciuni speciale, cercetare duhovnicească, liniște etc. nu este acela de a-l face pe om să se considere „vrednic“, ci de a-l face conștient tocmai de nevrednicia sa și de a-l conduce la adevărata pocăință. Fără o pocăință reală, fără o schimbare lăuntrică radicală, Împărtășania ne va fi spre „osândă“, și nu spre „vindecare“.
Ultima și cea mai înaltă treaptă a pregătirii este atinsă atunci când dorim să primim Sfânta Împărtășanie pur și simplu pentru că-L iubim pe Hristos și dorim să ne unim cu El, Care „cu dor a dorit“ să Se unească cu noi. Această dragoste și nimic altceva este cea care ne dă posibilitatea să trecem peste prăpastia care desparte creatura de Creator, pe cel păcătos de Cel Sfânt, această lume de Împărăția lui Dumnezeu. Dragostea este cea care, cu adevărat, transcende și de aceea desființează toate divagațiile noastre omenești despre „vrednicie“ și „nevrednicie“ și îndepărtează teama și inhibarea și ne face să ne predăm Dragostei Dumnezeiești.
Acesta este, așadar, scopul pregătirii, al pocăinței, al tuturor strădaniilor și rugăciunilor: ca noi să-L iubim pe Hristos și „cu îndrăzneală și fără de osândă“ să participăm la Taina prin care ni se împărtășește dragostea lui Hristos, conchide părintele Schmemann. (diac. George ANICULOAIE, „Ziarul Lumina”)
