Prefectura Suceava a declanșat demersurile de dizolvare a Consiliului Local al comunei Cornu Luncii, care în decursul a două luni consecutive nu s-a întrunit în nici o ședință ordinară, situație care contravine legii 215/2001 privind administrația publică locală. Prefectul Sorin Arcadie Popescu a declarat că instituția pe care o conduce a cerut instanței de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava dizolvarea de drept a deliberativului din Cornu Luncii. Potrivit prefectului, Consiliul Local Cornu Luncii nu s-a întrunit în ședință ordinară în lunile octombrie-noiembrie 2009, motivul fiind acela că nu au fost înregistrate proiecte de hotărâre care să fie discutate și aprobate. Popescu a arătat că în culpă se află atât primarul, care are obligația de a convoca Consiliul Local în ședință ordinară lunar, dar și consilierii, care pot și ei convoca deliberativul în ședință extraordinară și pot de asemenea să promoveze proiecte în interesul comunității locale pe care o reprezintă. Trebuie spus că acțiunea împotriva Consiliului Local Cornu Luncii este a doua de acest gen pe care o întreprinde Instituția Prefectului. Nu demult, la sesizarea Prefecturii, Tribunalul Suceava a decis dizolvarea Consiliului Local al comunei Slatina. În acest caz, plângerea a fost înaintată pentru că deliberativul din Slatina nu a adoptat nici o hotărâre în trei ședințe ordinare consecutive. Deoarece hotărârea instanței este cu drept de recurs, primarului comunei Slatina îi revine obligația de a convoca în continuare consiliul local în ședințe, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a acesteia.
Acțiune
Prefectura Suceava se războiește cu Consiliul Local Cornu Luncii
