Prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, a anunțat, ieri, că instituția pe care o conduce a început pregătirile pentru alegerile parțiale pentru funcția de primar care vor avea loc în data de 5 noiembrie în comuna Drăgoiești. Această funcție a rămas vacantă după ce prefectul județului a emis în luna iulie a.c. ordinul prin care s-a luat act de încetarea de drept a mandatului de primar a lui Vasile Petroaie. Ordinul a fost emis pe motiv că primarul din Drăgoiești nu și-a putut exercita mandatul pe o perioadă mai mare de șase luni, din motive medicale. Vasile Petroaie a fost ales primar din partea PSD, la alegerile locale din 5 iunie 2016, cu 55% din voturi.
Prefectul Mirela Adomnicăi a declarat că potrivit calendarului, de pe 11 și până pe 17 octombrie se vor fi depuse candidaturile pentru funcția de primar al comunei Drăgoiești, iar în data de 25 octombrie va fi stabilită ordinea candidaților pe buletinele de vot. Campania electorală va avea loc de pe 22 octombrie și până pe 4 noiembrie, la ora 7:00.
Reamintim că anul acesta au mai avut loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în comunele Iacobeni și Siminicea.
Calendar
Prefectura Suceava a început pregătirile pentru alegerile parțiale din comuna Drăgoiești






