Decizie

Prefectul va declanșa o anchetă în cazul legat de neplata însoțitorilor persoanelor cu handicap din Vadu Moldovei

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu
Prefectul de Suceava, Sorin Popescu

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a anunțat, vineri, că va declanșa o anchetă în cazul legat de neplata indemnizațiilor însoțitorilor persoanelor cu handicap din comuna Vadu Moldovei. Decizia prefectului a venit la o zi după ce președintele PD-L al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, l-a acuzat pe primarul PSD al comunei Vadu Moldovei, Maricel Iacob, că nu a vrut să le dea bani însoțitorilor, cu toate că avea fonduri. Gheorghe Flutur a spus că, la sfârșitul anului trecut, în contul Primăriei Vadu Moldovei erau 150.000 de lei. Totodată, Gheorghe Flutur s-a arătat deranjat de faptul că Maricel Iacob i-a trimis pe oameni la Consiliul Județean să-și ceară drepturile bănești. El a explicat că nu Consiliul Județean, ci primăriile trebuie să-i plătească pe însoțitorii persoanelor cu handicap. La jumătatea lunii trecute, câțiva însoțitori au protestat la sediul Primăriei Vadu Moldovei, nemulțumiți că nu-și primiseră banii de trei luni și jumătate. Oamenii nu și-au încasat banii nici în ziua de astăzi. Un însoțitor al unei persoane cu handicap are o indemnizație lunară de 520 de lei.

Recomandări

Liderul PNL Suceava a participat la lansările candidaților liberali pentru primăriile din Râșca și Vadu Moldovei

Gheorghe Flutur, prezent la lansările de candidați PNL pentru primăriile din Râșca și Vadu Moldovei

Gheorghe Flutur, prezent la lansările de candiați PNL pentru primăriile din Râșca și Vadu Moldovei
Gheorghe Flutur, prezent la lansările de candiați PNL pentru primăriile din Râșca și Vadu Moldovei