Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a criticat atitudinea unor rude ale sinistraților din comuna Arbore rămași fără locuințe. Onofrei a spus că au existat cazuri în care unele persoane care s-au declarat rude ale celor cărora li se reconstruiesc casele au venit în comuna Arbore doar pentru a se interesa dacă „lucrul merge bine”, fără a se implica în nici un fel în executarea lucrărilor. „Chiar sâmbătă când eram în Arbore, un domn de la Poliția de frontieră a venit la locul unde se construia o casă, doar pentru a întreba dacă autoritățile se ocupă de refacerea locuinței tatălui său. Nu mi se pare corect ca astfel de persoană să vină și să pretindă asemenea lucruri, și mai mult, ca unii să speculeze suferința altora”, a spus Orest Onofrei. El a mai precizat că, în aceste condiții, a solicitat Serviciului pentru Evidența Informatizată a Persoanei să realizeze o listă cu rudele persoanelor care au rămas fără locuințe. Pe de altă parte, prefectul a ținut să sublinieze faptul că refacerea caselor distruse de inundații este o acțiune umanitară, fără a exista obligația realizării acestor lucrări. „Nimeni nu e obligat să le facă. Și oamenii trebuie să știe că e o acțiune umanitară”, a subliniat prefectul, care a precizat că județul Suceava poate fi dat ca exemplu asupra modului în care autoritățile și diverse persoane fizice și juridice s-au mobilizat pentru a reface locuințele distruse.





