– Mîrza a afirmat că susține reînființarea Fondului Bisericesc din Bucovina la forma existentă în anul 1945
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a apreciat sîmbătă, în cadrul unei conferințe de presă opinia președintelui Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza, față de modul de rezolvare a cererii de retrocedare a celor 192.000 hectare de pădure, formulată de Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Onofrei a spus că se bucură că CJ Suceava împărtășește opinia Prefecturii privind rezolvarea acestei probleme, avînd în vedere că Gavril Mîrza a dat ca soluție reînființarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina în forma în care exista la nivelul anului 1945.
La sfîrșitul săptămînii trecute, președintele CJ Suceava a declarat că retrocedarea pădurii către Fond ar trebui să constituie o prioritate, însă în primul rînd ar trebui clarificate aspectele legate de identitatea instituției care a depus cererea de retrocedare.
Pe de altă parte, Orest Onofrei, a precizat că solicitarea „imperativă” către toți primarii PSD făcută de Gavril Mîrza pentru a se implica în aplicare noilor legi ale proprietății este „normală și legitimă”. „Această atitudine vine și în sprijinul a ceea ce face Prefectura. Și asta pentru că vrem, nu vrem, aplicarea corectă a Legi 247 a proprietății ține și de atitudinea comisiilor de fond funciar locale ai căror președinți sînt primarii. Consiliul Județean poate să pună astfel umărul ca aceste comisii să funcționeze corect”, a mai declarat prefectul de Suceava.