Prefectul Florin Sinescu cere structurilor care se ocupă de siguranța și starea de sănătate a populației, precum și de liniștea și ordinea publică să monitorizeze cu mare atenție manifestările dedicate „Zilelor Sucevei” care sunt organizate în patru locații în perioada 21-24 iunie. Solicitare a fost făcută în ședința de marți a comisiei mixte de control privind organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate zilelor localităților din județul Suceava. Prefectul a solicitat ca în toate cele patru locații unde se vor desfășura manifestări să existe toatele ecologice suficiente și pubele de gunoi. „Am solicitat ca toate structurile implicate să monitorizeze cu maximă atenție manifestările care se vor desfășura în patru locații în municipiul Suceava, atât din punct de vedere al sănătății populației, cât și privitor la asigurarea liniștii și ordinii publice. Intenția noastră nu este să dăm amenzi, vrem să ne asigurăm că sunt respectate regulile de comercializare a produselor și serviciilor în locuri publice. Trebuie să facem front comun pentru a ne asigura că sănătatea și siguranța populației nu sunt puse în pericol la acest gen de manifestări. În atenția inspectorilor vor intra nu numai respectarea normelor igienice de depozitare, preparare și expunere a alimentelor, ci și obligativitatea existenței toaletelor ecologice și a pubelelor de gunoi, precum și verificările tehnice ale instalațiilor din parcurile de distracții”, a precizat Florin Sinescu prefectul județului Suceava.
La întâlnire a participat Ion Lungu primarul municipiului Suceava și reprezentanții instituțiilor care constituie comisia mixtă de control. Din comisie fac parte reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor , Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, Gărzii Financiare – Secția Județeană Suceava și ai Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Instalațiilor de Ridicat(CNCIR) – Sucursala Suceava.