A dat înapoi

Prefectul a renunțat la susținerea probei practice pentru permis doar în municipiul Suceava

Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi

Examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se desfășoară pe raza județului Suceava în municipiile Suceava, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, potrivit ordinului nr. 121 emis ieri de prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi.
Candidații pot opta pentru susținerea probei practice de traseu pentru oricare din cele patru puncte, precizează ordinul respectiv.
„Decizia a fost luată, de comun acord, la întâlnirea dintre prefectul Mirela Adomnicăi și reprezentanții unor școli de șoferi din județul Suceava, desfășurată vineri, 11 mai 2018”, informează prefectura, printr-un comunicat de presă.
La întrevedere au participat șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, comisar-șef Radu Obreja, reprezentanți ai Poliției Rutiere, Inspectoratului pentru Control și Transport Rutier și Agenției Teritoriale a Autorității Rutiere Române.
Prin ordinul menționat, s-a revenit asupra ordinului nr. 456 din 6 noiembrie 2017, care stabilea că, începând cu 1 ianuarie 2018, examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se desfășoară numai în municipiul reședință de județ.
Prefectul Mirela Adomnicăi a menționat că acest ordin și-a produs efectele de la 1 februarie 2018, iar în perioada celor 3 luni – februarie, martie și aprilie – au fost examinate 4.683 de persoane, în plus cu 1.094 persoane față de ultimele 3 luni ale anului 2017.
În cadrul discuțiilor de vineri, reprezentantul Poliției Rutiere a precizat că, în perioada celor trei luni, în trafic nu au fost probleme deosebite pe parcursul examinării practice, dar școlile de șoferi au invocat aspecte ce țin de costurile economice suplimentare și de condițiile improprii ale locurilor de plecare, pentru susținerea probei practice.
“S-a confirmat faptul că nu a fost afectat traficul rutier în municipiul reședință de județ prin această nouă modalitate de examinare, că a crescut numărul candidaților examinați, dar am ținut cont și de argumentele școlilor de șoferi. Astfel că s-a decis, în consens, consultând și conducerea Direcției Generale Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, să reluăm examinarea în 4 puncte, nu în 5, cum a fost inițial, cu reducerea treptată a numărului de zile alocate acestor puncte, până la sfârșitul anului. Reprezentanții școlilor de șoferi și-au asumat creșterea decalajului programărilor pentru susținerea probei practice”, a declarat prefectul Mirela Elena Adomnicăi.
În evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și ale Autorității Rutiere Române-Agenția Suceava figurează 91 școli de șoferi, cu tot cu PFA-uri.

Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi
Întâlnirea autorităților cu reprezentanții școlilor de șoferi

Recomandări

Prefectura Suceava susține extinderea cu încă o bandă a drumului național DN 2, la Dărmănești și Pătrăuți

Un șofer fără permis a revenit în zona Aeroportului Suceava deși polițiștii îi întocmiseră deja dosar penal

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Trei examinatori și șase instructori auto, trimiși în judecată pentru corupție generalizată pentru permise în ”era” post-Obreja