Predoiu așteaptă de la CSM să contribuie la deblocarea situației din justiție



Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a afirmat că la ședința de joi a Consiliului Superior al Magistraturii așteaptă de la acest for să aibă o atitudine responsabilă și să contribuie la deblocarea situației.
„Puterilor și atribuțiile importante ale Consiliul Superior al Magistraturii în sistemul judiciar obligă la o implicare directă în rezolvarea acestui conflict, declanșat în urmă cu mai multe luni și încurajat de conflictul juridic de natură constituțională – declanșat de CSM și pierdut în afața Curții Constituționale”, a spus, luni, ministrul Predoiu.
În 17 iunie, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, și autoritatea executivă, reprezentată de Guvern și de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, pe de altă parte, cerere formulată de președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
În urma deliberării, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a constatat că aspectele sesizate de Consiliul Superior al Magistraturii nu întrunesc elementele conflictului juridic de natură constituțională în sensul art.146 lit.e) din Constituție.
Ministrul Justiție arăta atunci că legile salarizării au fost gândite în perioada de creștere economică și că această situație impune o atitudine inteligentă și responsabilă, de efort instituțional sistematic în atragerea fondurilor necesare.
„Mai presupune și o atitudine înțeleaptă, față de realitatea că un număr de probleme sunt de nerezolvat pentru moment”, a mai spus Predoiu.
În continuare, ministrul Justiției preciza că, din păcate, în loc să se explice marei mase a judecătorilor și procurorilor care muncesc din greu în condiții improprii cum stau lucrurile, ce se poate rezolva și ce nu,” unii au preferat calea demagogiei și dezinformării, a suficienței și autismului, a instigării sistemului împotriva Guvernului, a declanșării unui conflict constituțional artificial, pierdut rușinos dealtfel, cu un verdict de unanimitate de voturi care spune totul”.
„Cum am putea să punem de acord noua realitate economică cu legile salarizării? Va trebui să luăm «taurul de coarne» și să spunem oricît de mult ne-ar costa politic acest lucru: nu putem ieși din această situație fără sacrificii. Nu putem să continuăm să cheltuim mai mult decât avem pentru moment”, a spus Predoiu.
Ulterior, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreieș, a cerut medierea conflictului de către președintel Traian Băsescu, spunând că este vorba de un litigiu de muncă și nu de un conflict de constituționalitate între puterea judecătorească și celelalte puteri.