Viață spirituală

Predică la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne) Matei 25, 31-46

Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne introduce în atmosfera duhovnicească a celui mai important post creștin
Duminica Înfricoșătoarei Judecăți ne introduce în atmosfera duhovnicească a celui mai important post creștin

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine?
Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică.
Perioadă de pregătire pentru slăvitul praznic al Învierii Domnului
Cea de-a treia duminică din perioada Triodului, perioadă de pregătire pentru slăvitul praznic al Învierii Domnului, ne propune spre adâncă meditație și spre schimbare lăuntrică una dintre cele mai zguduitoare Evanghelii care se citesc și se tâlcuiesc în cursul anului bisericesc, numită a „Înfricoșătoarei Judecăți“.
După ce în prima duminică din această perioadă binecuvântată am fost conștientizați, prin pilda vameșului și a farise-ului, pe de o parte asupra importanței rugăciunii în viața noastră duhovnicească, iar pe de altă parte, despre valoarea smereniei creștine, iar în cea de a doua duminică – a Fiului risipitor – am înțeles că pocăința sinceră și curată este capabilă să deschidă ușile milostivirii cerești și ale Împărăției lui Dumnezeu, Duminica Înfricoșătoarei Judecăți continuă această introducere în atmosfera duhovnicească a celui mai important post creștin – Postul Patruzecimii -, chemându-ne și îndemnându-ne la o adâncă meditație, mai întâi asupra realităților celor de pe urmă ale vieții personale și ale lumii, iar apoi, așa cum o face totdeauna credința creștină, susținându-ne în efortul de îndreptare și de îmbunătățire morală, prin prezentarea și îndemnul către faptele bineplăcute lui Dumnezeu și folositoare sufletelor noastre – în mod deosebit al milosteniei creștine.
(Pr. prof. univ. dr. Ioan C. TEȘU)

Recomandări

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii

„Dai puțin, primești mult…” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica Înfricoșătoarei Judecați (a lăsatului sec de carne)

„Venirea în sine – condiție sine-qua-non a Mântuirii” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a întoarcerii fiului risipitor)

„Gârbovirea – suferința unei lumi lipsite de Hristos” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXVII-a după Rusalii

„Doamne, nu vreau doar să văd, ci să Te văd!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXXI-a după Rusalii