Omul este uneori copleșit de problemele vieții. Nu mai vede nici o ieșire din încercările care parcă îl strâng din ce în ce mai mult în menghina disperării. Și, în disperarea lui, omul se apropie de Dumnezeu și de Biserică.
Și noi, cei din vremurile de astăzi, putem spune că suntem binecuvântați de Dumnezeu, pentru că ne-am născut și trăim în aceste locuri minunate, străjuite de ctitorii vechi, în care regăsim mari sfinți ai Ortodoxiei, biserici, mănăstiri care adăpostesc icoane făcătoare de minuni și sfinte moaște, slujitori ai Sfintelor Altare plini de har și Duh Sfânt, care în taină mijlocesc zi de zi rugăciuni către Bunul Dumnezeu.
Unul dintre acești vrednici slujitori este Preacucernicul Părinte Daniil Horga, din parohia Călugăreni – județul Suceava, care în aceste zile împlinește venerabila vârstă de 86 de ani. O viață întreagă a slujit cu dragoste și credință biserica și pe credincioși. Cei care au îndrăznit să-i calce pragul cu diferite probleme, zi și noapte, sau pentru o simplă binecuvântare, au avut parte de rezolvări neașteptate, vindecări miraculoase, ori pur și simplu au plecat la casele lor cu pace și liniște în suflet.
Putem afirma cu tărie că este un om plăcut lui Dumnezeu, un preot cu har, plin de Duh Sfânt, simplu, smerit, viu și expresiv, blând și binevoitor, mult-milostiv. Cunoaște dintr-o privire firea fiecăruia dintre noi, dispoziția, starea duhovnicească, gândurile, trecutul și viitorul, soluția cea mai bună pentru fiecare în parte.
Așa cum soarele alungă ceața și încălzește, tot astfel și părintele Daniil Horga, prin harul mângâierii, alungă mâhnirea și întristarea din sufletul oamenilor. Mulți din cei care i-au ascultat învățătura și au făcut ascultare au avut parte de pace și liniște în casă, la serviciu, au căpătat sănătate și îndeplinirea tuturor dorințelor.
Cuvântul său, pildele și învățăturile merg direct la sufletul oamenilor. Sunt uimitoare cunoștințele sale din aproape toate domeniile, înțelepciunea și memoria foarte bună. În întreaga sa activitate misionară a primit și i-a găzduit pe toți cei care i-au cerut ajutorul, oameni nevoiași, copii și bătrâni, orfani, bolnavi și demonizați, dăruindu-le în parte, la fiecare, tămăduire sufletească și trupească, vindecare de orice boală și neputință.
Sunt oameni care au fost găzduiți și câțiva ani de zile, însă nu toți au înțeles jertfa și menirea părintelui Daniil. Însă cel mai mare dar al părintelui este acela de a recunoaște o persoană atunci când este posedată de diavoli, de farmece și vrăji, lucruri care, din nefericire, ne înconjoară zi de zi. Este, poate, cea mai mare luptă pe care o poate avea un slujitor a lui Dumnezeu și de care părintele Daniil s-a încumetat încă de la o vârstă fragedă. Stau mărturie miile de credincioși care de-a lungul anilor au aflat vindecare și izbăvire de diavoli, regăsindu-și liniștea și pacea din suflet în sânul familiei sau alături de copiii lor.
Preacucernice părinte Daniil Horga, noi, cei care am primit binecuvântarea și ajutorul dumneavoastră, vindecări miraculoase și minuni incontestabile, la acest ceas aniversar, vă adresăm cele mai calde urări de sănătate, pace și liniște, alături de cei dragi ai dumneavoastră, multă putere în a săvârși în continuare misiunea pe care Dumnezeu și Maica Domnului v-au încredințat-o pe acest pământ.
Maica Sfântă să v-aline orice supărare, Sfântul Duh să vă-ntărească în toată boala lumească. Domnul Iisus Hristos să vă fie de folos și liniștea sufletească însutit să v-o sporească, iar Dumnezeu cel sfânt să vă țină pe pământ mulți ani de-acum înainte, preacucernice părinte.
Cristian Știrbu
Leontin Mihăiescu