Prea mult pentru un meci

Aceia dintre dumneavoastră care urmăresc la televizor și meciurile din campionatul intern îmi vor da cu siguranță dreptate: ceea ce s-a petrecut la Donețk, alaltăseară, în numai 90+4 minute întrece în dramatism, luptă și spectacol tot ce se petrece într-un campionat întreg în România, adică în 18 etape x 9 meciuri x 90 de minute fiecare. Iar dacă din vreo nefericită întâmplare ați ratat acest meci, atunci, indiferent câți ani ați avea și oricâte meciuri veți fi văzut, mă văd silit să vă lucrez la psihic spunându-vă că ați cam pierdut vremea. Dacă nu ați văzut acest meci în care s-au petrecut absolut toate nebuniile imaginabile, ba și încă (multe) altele. A fost mai întâi o repriză bizară, în care dacă Sevilla ar fi înscris măcar în jumătate din ocaziile avute, și tot ar fi condus lejer cu un 4-0! Lucescu, ascuns sub un fes, era de-a dreptul marcat de ce vede. Ori poate că avea presentimentul nenorocirii care avea să dea peste el? Imposibil de spus. Totuși, cu un 0-0 la pauză, Șahtiorul avea în continuare prima șansă și o, aparent, mult mai ușoară misiune decât a lui Alkmaar, care pleca cu un 2-4 din tur, ori a Benficăi, contra PSG, care și ea pierduse cu 2-1 în urmă cu o săptămână. Câteva minute i-au trebuit Șahtior-ului ca să rezolve, tot aparent, problema: un gol cum încă nu am văzut vreodată (plonjon pe sub mingea centrată, apoi un călcâi care s-o trimită peste autorul nebuniei, Matuzalem, și peste portarul Palop, direct în ațe!) și o bucurie imensă pe chipul lui Ahmetov, omul cu banii. Lucescu? Tot trist, de unde confirmarea că presimțise el ceva. Egalarea a venit imediat. Apoi, ca la nebuni, golul doi al lui Șahtior, care la 2-1 era încă „mai calificată” decât la 0-0, 1-0 și 1-1. Și mai erau doar 8 minute, apoi 7, 2, 1 încă 4 de prelungire. Și când se mai numărau doar secundele, vreo 30, corner pentru Sevilla. Vine și Palop, portarul, ca de obicei în situații disperate. Da, dar vine și înscrie! Egalare neverosimilă, undeva între filmele science-fiction și Play Station 2. Apoi, în prelungirile alea mari, de 30 de minute, a venit și mântuirea: gol Sevilla, pa, Șahtior, săracul Lucescu. Cum de s-a putut întâmpla tot șirul de anomalii? Ar fi ușor de spus: fiindcă în teren au fost 2 români, cu Lucescu – 3. Dar un pic de adevăr zău că e și în asta: profesionismul din Vest este altceva decât cel din Vest. Credeți că vreo echipă din Est, aflată în situația Sevillei, ar fi putut remonta vreodată cum ar fi făcut-o spaniolii. Ziceți că da? Mă rog, ziceți ce vreți. Eu aștept prima dovadă. Nu cred s-o apuc în viață.
Doru POPOVICI