În „regia” DIICOT

Poveștile unor tineri care au încercat să facă afaceri cu droguri la Suceava



Imagini de la prima captură de heroină din municipiul Suceava
Imagini de la prima captură de heroină din municipiul Suceava

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Combatere a Criminalității Organizate și Terorism (DIICOT) Suceava au anunțat ieri trimiterea în judecată a mai mulți tineri acuzați că au vândut pe raza municipiului Suceava droguri de risc și de mare risc.
În actele de sesizare a instanței de judecată sunt prezentate pe larg faptele comise de către inculpați.
Unul dintre dosarele în cauză a contribuit la anihilarea rețelei de racolatori și cărăuși de heroină și cocaină pe tot mapamondul, rețea din care făceau parte peste 100 de tineri din municipiul Suceava, mare parte dintre ei fiind arestați în străinătate.
Autoritățile au recuperat de la cărăușii suceveni zeci de kilograme de heroină sau cocaină pe care le ingerau și le transportau sub formă de cașete în stomac, fie la ascundeau prin bagaje ori haine.
Afacerea studentului. Comprimate de ecstasy la 100 de lei bucata și pliculețe cu droguri, la 60 de lei plicul
Într-un prim dosar, au fost trimiși în judecată doi tineri, Mădălin Gheorghe Popovici, în vârstă de 24 de ani, din Siret (student în anul II la Universitatea Suceava), și Alexandru Laurențiu Szatmari, de 23 de ani, din Dornești, cu domiciliul fără forme legale în municipiul Suceava.
Cei doi se cunoșteau din Siret, Popovici fiind de loc din acel oraș, iar Szatmari crescând la o casă de copii din localitate.
Potrivit procurorilor, Popovici i-a furnizat în repetate rânduri lui Szatmari,în mai multe tranșe, comprimante de ecstasy, dar și zeci de pliculețe fie cu pulbere ori fragmente vegetale, pliculețe în care au fost identificate substanțe care fac parte din categoria drogurilor de risc și de mare risc.
În luna decembrie a anului trecut, ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Suceava l-au prins în flagrant pe Szatmari, în zona Colegiului Național „Mihai Eminescu”, în timp ce vindea droguri.
Tânărul avea spre vânzare zece comprimate de ecstasy pe care le dădea cu 100 de lei bucata, dar și zeci de pliculețe cu substanțe interzise, pe care le vindea cu 60 de lei fiecare.
Din toată această afacere, Alexandru Laurențiu Szatmari își reținea câte 10 lei din fiecare plic ori comprimat de ecstasy vândut.
A declarat că primea drogurile prin poștă, după ce le comanda de pe un site
Trebuie precizat că, după ce a fost prins în flagrant în decembrie 2013, tânărul în vârstă de 23 de ani a acceptat să colaboreze cu anchetatorii, sens în care a scăpat de celula care îi era pregătită în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Nu la fel s-a întâmplat și cu celălalt inculpat, Mădălin Gheorghe Popovici, care a fost arestat preventiv în luna ianuarie a acestui an. La audieri, Popovici a declarat că drogurile le-a comandat pe un site de profil din străinătate și i-au fost expediate într-o căsuță poștală închiriată la un oficiu din municipiul Suceava.
Procurorii au verificat această variantă, însă cei de la poștă susțin că la respectiva căsuță poștală închiriată de Popovici nu s-au primit colete poștale.
A furat 15 cașete cu heroină, în Turcia, și le-a trimis la Suceava
În fața judecătorilor au fost trimiși și alți doi tineri, Alexandru Ștefan Sofronea (29 de ani) și Tudor Hanțig (24 de ani), ambii din municipiul Suceava. Cei doi sunt considerați primii dealeri de heroină la Suceava, fiind prinși de ofițerii Antidrog în cursul anului 2008.
Ademeniți în afacerea cărăușilor pentru rețele internaționale de droguri, cei doi tineri au ajuns la începutul lui 2008 în Turcia.
Sofronea a furat de la alți cărăuși 15 cașete și jumătate cu heroină, păcălindu-i pe ceilalți că a auzit bătăi la ușa locuinței în care erau cazați și, fiind singur, a aruncat drogurile în toaletă, asta fiind regula în situații de risc.
Cașetele cu droguri, însumând aproape 180 de grame de heroină, i le-a dat celuilalt inculpat, Tudor Hanțig, care urma să se întoarcă cu acestea în țară, disimulându-le într-un recipient de șampon.
Au stabilit de asemenea și cum vor împărți banii după ce vor scăpa de marfă: 30% Hanțig, 70% Sofronea.
Fiul unei doctorițe, în comă, după ce-a tras o linie
Revenit acasă, Tudor Hanțig a avut unele neînțelegeri cu mama sa, motiv pentru care s-a mutat în apartamentul unui amic de-al său. Pentru că, la un moment dat, nu se mai descurca cu banii, s-a decis să-i vândă câteva grame de heroină unui tânăr pe care îl cunoștea, un adolescent în vârstă de 17 ani la vremea respectivă (martie 2008), Edward C.. Acesta din urmă a consumat stupefiantele împreună cu doi prieteni, fiecare câte o linie, unul dintre tineri, fiul unei doctorițe din municipiul Suceava, ajungând la spital în comă.
La câteva zile de la incident, Edward C. a fost sunat de către fratele tânărului ajuns la spital, care i-a cerut să mai facă rost de câteva grame din acel drog, susținând că le trebuie la o clinică de dezintoxicare pentru a afla exact despre ce substanță este vorba.
La cea de-a doua tranzacție, Edward C. a fost săltat de pe stradă de ofițerii Antidrog, după ce cumpărase încă trei grame de heroină de la Tudor Hanțig, ulterior anchetatorii ajungând și la ușa apartamentului în care locuia celălalt inculpat.
Între timp, revenise în țară și Alexandru Ștefan Sofronea, anchetatorii încătușându-l la vremea respectivă și pe acesta și punându-l sub acuzare.
Procurorii au cerut pedepse reduse la jumătate pentru doi dintre inculpați
În dosarul în care au fost trimiși în judecată Alexandru Ștefan Sofronea și Tudor Hanțig, procurorii DIICOT au cerut judecătorilor reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, explicându-și cererea prin faptul că cei doi „au denunțat și au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală și a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri”.
La câteva luni după prinderea celor doi în 2008, a urmat seria arestărilor pe bandă rulantă în dosarul cărăușilor de droguri, ofițerii Antidrog anunțând că peste 100 de tineri din municipiul Suceava au fost racolați să facă transporturi de heroină ori cocaină pe tot mapamondul pentru rețele internaționale de trafic de droguri.
Unul dintre cei doi inculpați a solicitat protecție din partea polițiștilor, „întrucât datele pe care le-am furnizat
sunt de natură a-mi pune viața în primejdie”, explicând că liderii rețelei de cărăuși de la Suceava i-au amenințat că cei care vor spune ceva autorităților vor suporta consecințele, „afirmând că anumiți cetățeni moldoveni sau alți cetățeni de culoare din Turcia vor suprima viețile acestora”.


O parte dintre cașetele cu droguri furate din Turcia
O parte dintre cașetele cu droguri furate din Turcia
Zeci de tineri au fost arestați numai la Suceava în reteaua carausilor de droguri
Zeci de tineri au fost arestați numai la Suceava în reteaua carausilor de droguri
Imagini de la prima captură de heroină din municipiul Suceava
Imagini de la prima captură de heroină din municipiul Suceava


Recomandări

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști. Nici unul dintre ei nu avea permis

A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști
A încercat să facă schimb cu soția la volan după ce au fost urmăriți de polițiști