– Din cauza conflictelor din familie, o studentă eminentă la Drept și-a pierdut mințile în al IV-lea an de studiu
– După ce a terminat cu 10 Facultatea de fizică, o femeie este obsedată de examenul la facultatea de medicină
– Cea mai vestită croitoreasă din Suceava a devenit alcoolică după ce i-au murit fiul și soțul
Vechiul conac boieresc de la Costîna și încă două pavilioane construite după 1970 „găzduiesc” peste 250 de oameni maturi care suferă de diferite afecțiuni fizice și psihice, persoane cu studii superioare, „de familie bună”, care au fost „cineva” la viața lor, iar acum se amestecă printre mulțimea oamenilor care „și-au pierdut mințile”, iar durerea se poate citi pe chipurile lor. La cei mai mulți dintre ei este acea suferință împietrită pe chipuri de 10, 20, 30 sau chiar 40 de ani, din vremea tinereții cînd și-au pierdut pe cineva drag, au fost forțați să facă un lucru pe care nu l-au dorit, au fost maltratați sau abandonați de cei dragi și nu au făcut față necazurilor. Specialiștii spun că suferă de „deficit de afect”, dar poveștile lor spun mai mult.
– Vicecampioană națională de șah, doctor pentru „mințile bolnave”
Vicecampioană națională de șah și fostă elevă a primului Cerc de șah sătesc din România (Dumbrăveni) – Rodica Hlămagă conduce destinele Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costîna cu rigoarea, tenacitatea și concentrarea unui sportiv – șahist. Se mîndrește cu faptul că a fost eleva învățătorului Aurel Stelian, cel care a inițiat primul club sătesc de șah de pe „pămîntul românesc”, tocmai la Dumbrăveni, leagănul copilăriei sale, și că își amintește foarte clar că tatăl său și mulți săteni din Dumbrăveni jucau șah în zile de sărbători, și fiecare dintre ei era un campion. „Învățătorul Aurel a crescut generații de șahiști. Participam la foarte multe concursuri prin corespondență, iar în clasa a VII a, la concursul „Căluțul de fildeș”, competiție care s-a ținut la Bran, am ieșit vicecampioană națională, deși cu toții m-au văzut campioană… Am pierdut la ultima mutare, la jumătate de punct”, ne-a povestit, cu nostalgie, doctorul Hlămagă.
Pînă în anul 1989, Rodica Hlămagă a mai jucat șah de performanță, în timpul facultății (Facultatea de Medicină și Farmacie Iași), apoi ca reprezentantă a diferitelor cluburi de șah sucevene. Cu ce a rămas în urma șahului? Cu multe diplome, cutii de șah, table de șah, dar în primul rînd acest sport a educat-o să fie stăpînă pe ea, a învățat-o să gîndească, să-și creeze strategii, să lupte, să nu cedeze în fața adversarilor…. „Viața este ca o partidă de șah… Trebuie să prevezi, să anticipezi ce ți se poate întîmpla, să-ți calculezi pașii, să nu subestimezi puterea celui din fața ta, dar să-ți aperi spatele…”, ne-a mai spus fosta campioană.
– Trupuri inerte, minți încremenite, întrebări ostentative…
Șahista din Dumbrăveni ține frîiele Centrului de recuperare de la Costîna, locul în care peste 250 de suflete își duc veacul. Unii sînt de zeci de ani în acest centru, alții sînt mai „proaspeți” în instituție, dar se „duc” mai repede pe ultimul drum, după cum le este destinul, dar fiecare în parte duce pe umeri povara unei boli sau a mai multor afecțiuni psihice.
Am pășit pe poarta acestei unități, care a funcționat, inițial, în vechiul conac boieresc de la Costîna, cu sentimentul că voi găsi oameni care vor să „se descarce” de povara amintirilor. A fost mult mai mult. Aici, la Costîna, între pereții celor trei pavilioane care funcționează acum după o strategie „șahistă”, își trăiesc poate ultimii ani, ultimele clipe din viață profesori, doctori, juriști, oameni titrați care au fost „zdruncinați” de neiertătorul destin și acum și-au pierdut mințile. Unii sînt mai mult morți decît vii, trupuri inerte învelite în scutece, ca și copiii mici. Stau imobilizați la pat așteptînd, cu mințile încremenite la o nenorocire care le-a frînt visele, le-a omorît mintea și spiritul, să primească hrana zilnică sau ultima împărtășanie. Sînt 11 astfel de suflete care suferă de paralizie generală și stau doar la pat. Alții se plimbă pe holurile pavilioanelor repetînd la nesfîrșit „vreau acasă”, „cînd ajung acasă”, întreabă ostentativ unde le sînt fiii, recită poezii, cîntă „în legea lor”, te sfredelesc cu privirile lor aproape pierdute, care nu-ți dau impresia că ar vrea ceva, dar simți o neliniștite aflîndu-te în preajma lor. Aveam să aflu mai tîrziu de la personalul Centrului că ei chiar se bucură să vadă pe cineva în jurul lor, dar, în același timp, boala îi face imprevizibili.
– Din cauza conflictelor din familie, o studentă eminentă la Drept și-a pierdut mințile în al IV-lea an de studiu
Veteranul centrului de la Costîna este Moș Nistor. El are 92 de ani și din 2004 este internat la Costîna. Deși are un fiu, nu dorește să deranjeze pe nimeni, și, de aceea, a ales să-și petreacă ultimele zile în acest centru. O altă beneficiară a centrului de la Costîna este o femeie de 69 de ani, care de la vîrsta de 21 de ani, din anul IV de facultate (Drept), este bolnavă se schizofrenie. Femeia nu a fost căsătorită niciodată, iar cea mai mare parte din viață și-a petrecut-o prin spitale și centre de recuperare. „Justițiara” este sub tratament continuu și, după cum am putut vedea, este prea puțin prezentă pentru noi, cei din jur. Ea, la fel ca și majoritatea schizofrenicilor și celor care suferă de psihoză maniaco-depresivă, se izolează în lumea ei. La 39 de ani, o doctoriță (necăsătorită) a ajuns în acest centru pe fondul unor probleme personale grave care i-au „curmat” viața profesională. Povestea unei alte femei, de 59 de ani, ne-a dat de înțeles că un necaz ne poate face neoameni pentru tot restul vieții. A. I. terminase liceul și s-a apucat de croitorie. În scurt timp a devenit cea mai vestită croitoreasă din Suceava, avea bani, casă foarte luxoasă, era foarte elegantă și o foarte bună gospodină. Destinul o lovește din plin: mai întîi îi moare singurul fiu. Este momentul în care intervin problemele în cuplu, altercațiile, femeia se apucă de băut, pierde mai tot ce adunase în viață…, apoi îi moare și soțul. Este momentul în care femeia deznădăjduită se lasă „condusă” de băutură, ea fiind diagnosticată cu etilism cronic.
– După ce a terminat cu 10 Facultatea de Fizică, o femeie este obsedată de examenul la facultatea de medicină
Un alt caz este al unei femei care a terminat cu 10 Facultatea de Fizică, a profesat patru ani în învățămînt după care, din cauza unor conflicte cu familia, s-a îmbolnăvit. Ea este obsedată de ideea că trebuie să dea examenul…de medicină. Se presupune că aceasta ar fi fost dorința ei inițială, numai că a fost direcționată spre o altă profesie. De peste 20 de ani este spitalizată și nu sînt șanse de vindecare. Un alt caz este al unei femei de 61 de ani care suferă de psihoză discordantă. „Femeia are un fiu căruia nu i-a spus niciodată care este numele tatălui. De fapt, în momentul în care era întrebată cu cine are acest copil se închide în ea și așa s-a declanșat boala. Probabil a iubit…și gata”, ne-a povestit șefa centrului Rodica Hlămagă. După mai mulți ani de spitalizare, fiul ei care acum este la casa lui, stabilit într-un oraș din sudul țării, a luat-o în învoire pe mama sa timp de două luni, după care a venit să facă toate actele pentru externare. Dorește să rămînă cu el și cu copiii săi. El își amintește că mama sa l-a crescut cu mult drag, așa cum își privește și acum nepoții, și că are toată încrederea că doar alături de el ei îi va fi mai bine și boala se va ameliora. Nimeni nu va ști niciodată dacă femeia va rosti numele iubitului, tatăl copilului său, sau se va duce cu „unica iubire” în mormînt. Important este că a fost luată din nou în familie și că și-a găsit, deocamdată, liniștea sufletească.
– Bolnavii se roagă pentru sănătatea copiilor care i-au aruncat în stradă…
Cei mai mulți dintre acești oameni instituționalizați nu primesc vizitatori. Sînt singuri și nu sînt doriți de nimeni. Alții primesc vizite, dar foarte rar, iar o parte foarte mică dintre ei, în principal cei foarte tineri (20-35 de ani) sînt vizitați de părinții îndurerați de nenorocirea copiilor lor. Fețele contorsionate ale acestor oameni, uneori îmbătrîniți doar de suferință, și nu de numărul de ani, se luminează doar atunci cînd simt apropierea cadrelor specializate care-i îngrijesc, cei care au învățat să-i prețuiască pe acești oameni, care le-au învățat limbajul semnelor, al inimii, oamenii care la fel ca și Rodica Hlămagă încearcă să le strecoare în sufletele stoarse de dragoste puțină lumină. Unii pot să primească mai mult, alții mai puțin. Cu toții, însă, se bucură de Capela „Izvorul Tămăduirii” ridicată cu ajutorul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în curtea Centrului, și de preotul Fediuc care slujește în fiecare duminică și sărbătoare la altarul acestui locaș de închinăciune. „Este un loc de alinare pentru ei. Bolnavii sînt spovediți, împărtășiți, avem chiar un cor de peste zece persoane care cîntă în fiecare duminică la biserică, și tot ei sînt cei care conduc pe ultimul drum un semen de-al lor, către cimitir. Mare mi-a fost mirarea cînd am auzit mai multe bătrîne că se rugau pentru cei de acasă, pentru cei care, de multe ori, i-au abandonat. Eu cred că acești oameni sînt mult mai curați și mai buni la Dumnezeu decît noi”, ne-a mai povestit Hlămagă. De asemenea, beneficiarii acestui centru au la dispoziție și cluburi unde se întîlnesc, ateliere de terapie educațională unde confecționează diverse obiecte decorative, felicitări, tablouri, sau unde, cu mîinile noduroase, obosite, dar îngrijite, femei și bărbați trecuți de jumătate de secol colorează personaje din basme în cărțile de colorat pentru preșcolari….. Alții recită poezii, cu destul talent actoricesc, își fac măști pentru sărbătorile de iarnă și învață cîntece pentru serbarea de pe 3 Decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap. Aceasta este lumea lor, de multe ori o lume a închipuirilor, a himerelor, a obsesiilor…
