Carnea tocată a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri la prepararea mâncărurilor.
Întâi a fost biftecul, reprezentativ pentru tătari, apoi a apărut hamburgerul, care a devenit aproape un simbol al poporului american.
Biftecul tartar, un preparat ce conține carne crudă tăiată foarte fin și amestecată cu diverse condimente și ierburi aromatice, a apărut în Rusia medievală, când tătarii s-au remarcat prin faptul că obișnuiau să toace carnea și să o mănânce crudă. În zilele noastre, acest preparat a fost îmbunătățit prin adăugarea unui ou crud peste porția de carne de vită condimentată.
Hamburgerul, o găselniță ceva mai recentă, nu este altceva decât biftecul tartar pus pe grătar. Deși termenul ce denumește acest preparat este derivat din numele orașului Hamburg, friptura originală era o bucată de carne bătută până devenea fragedă și apoi prăjită, în nici un caz tăiată sau tocată. Hamburgerul aproape așa cum îl știm azi a apărut pentru prima data pe un meniu în anul 1834, la restaurantul newyorkez Delmonico, unde friptura Hamburg era unul dintre principalele preparate. Ideea de a pune chifteaua de carne într-o chiflă le este atribuită lui Charles și Frank Menches, doi vânzători ambulanți. Cu ocazia unui târg organizat în 1885 în districtul american Erie, cei doi au rămas fără carne de porc, cu care preparau sandvișurile, și atunci au schimbat ingredientul, folosind chiftele făcute din carne de vită.
Precedat de „friptura Salisbury”
La sfârșitul secolului XIX, doctorul James Henry Salisbury a avut o idee năstrușnică. El s-a gândit că, pentru a vindeca durerile de stomac ale soldaților din războiul civil, cea mai bună soluție era să îi servească pe aceștia cu chiftele făcute din carne tocată de vită.
Chiftelele erau preparate din carne prelevată de la animale sănătoase, numai din mușchi de vită, fără grăsime sau cartilagii, condimentate și apoi fripte. Doctorul Salisbury le-a recomandat pacienților săi să mănânce acest preparat de trei ori pe zi, pentru a-și reface și menține sănătatea. Termenul de „friptură Salisbury” datează din anul 1897 și în gastronomie se consideră că acesta este predecesorul hamburgerului actual.
Până în anul 1902, prepararea hamburgerului a evoluat în mod semnificativ. Carnea era tocată de două ori prin mașină și apoi amestecată cu ceapă și piper, având o consistență mai apropiată de a hamburgerului de azi. În anul 1912, ideea de a mânca o chiftea de vită servită pe o bucată de pâine era deja populară, iar curând termenul de „burger” a ajuns să se refere și la alte tipuri de sandvișuri de același fel, dar preparate cu alt fel de carne.
Plăcinte tradiționale americane
În America, hamburgerul este unul dintre cele mai populare preparate din carne de vită, consumul mediu într-o săptămână fiind de trei hamburgeri de persoană.
În ceea ce privește obiceiurile din Statele Unite, trebuie să precizăm că americanii folosesc de obicei termenii de „carne tocată de vită” și „hamburger” ca sinonime, lucru ce nu se întâmplă în alte părți ale lumii.
În afară de faptul că este ingredientul principal pentru hamburgeri, în Statele Unite carnea tocată este folosită și la prepararea tradiționalelor plăcinte cu carne.
La început, acestea se umpleau numai cu carne tocată și condimentată, însă, în prezent, carnea din plăcinte se poate combina foarte bine și cu un amestec de struguri și nuci.
