Potoliți-vă cu Pițurcii voștri!

Instituția nesimțirii nu e deloc nouă „în țara asta prost făcută” (vă las plăcerea de a vă reaminti dumneavoastră înșivă versul următor!) dimpotrivă: bănuiesc că ea s-a împământenit la noi odată cu invazia comunistă și implicit cu pătrunderea rușilor bolșevici care nu s-au mai dat duși preț de zeci de ani. Ba au făcut și pui, dovadă că nici Ceașcă nu s-a cărat decât atunci când a trebuit s-o facă oarecum împotriva voinței lui, via Kalașnikov. Speranța că la schimbarea de regim vom avea de-a face cu alt tip de atitudine s-a vădit a fi doar o altă iluzie deșartă: vechiul fel de nesimțire parcă s-a și perfecționat și s-a și amplificat, astfel încât am constatat că nesimțirea nici nu moare, nici nu se predă, iar nesimțiții izvorăsc parcă dintr-un „izvor nesecat”: indiferent cât de mare e prăpădul, nesimțitul rămâne acolo unde a fost prins cu rața-n gură, argumentând că nu e furt, e donație, că nu-i șpagă, ci împrumut, că nu-i vina lui, ci a altora (inclusiv „soarta”), că mai are timp să ne arate că greșim noi, nu el, că etc. Lucrul este valabil în toate direcțiile și în toate domeniile, de la vameși și politicieni corupți, până la, desigur, fotbal. Vedeți vreo deosebire între nesimțirea lui Funeriu de la Educație, a lui Severin de la Bruxelles și a lui Lucescu de la Naționala de legume a României? Pe Pițurcă l-a gonit nația, nu Federația, care l-ar fi ținut acolo și-n ziua de azi, deși după ce scrisese presa nemțească („echipa care a jucat cel mai urât fotbal văzut vreodată la un turneu final”) s-ar fi cuvenit să se care, toată banda de neisprăviți, în frunte cu Nașu’, Pițurcă și Dragomir. Ceea ce am văzut sâmbătă seara a întrecut însă toate dezastrele din perioada Pițurcă: o echipă de împiedicați, a căror singură grijă era să scape de minge bubuind-o unde dădea Domnul. Doar de două ori în 90 de minute au legat mai mult de două pase: la gol și la ocazia cealaltă, Torje plus Mutu. În rest, prăpăd: niște burtoși, numiții Florescu și Deac, care e și firesc să fi pus șunci pe ei, din moment ce au abandonat activitatea fotbalistică de câteva luni, lucru valabil de altfel și pentru Mari(ci)ca, neajuns(ă) încă la stadiul de obezitate, ci doar la supraponderal. Apropo: tot Mari(ci)ca a zis că ar fi păcat să se care neisprăvitu’, „…tocmai acum, când încearcă să impună o idee de joc”!! Bă, sunteți tâmpiți cu toții sau doar vă prefaceți atât de bine? Ăla are idei de joc egale cu numărul neuronilor proprii: 0 (zero)! Iar ca finalul să fie apoteotic, cităm și din golan: „Nu cred că acum, după meci, e momentul să discutăm despre demisie”!!! Da’ când, bă, panaramă? Ce vă ziceam, că nesimțirea n-are limite?