Postul, veșmântul omului duhovnicesc

Postul, în sens restrâns, ca înfrânare de bunăvoie, totală sau parțială, de la unele alimente și plăceri, pentru un anumit timp și cu scop religios-moral, ajută foarte mult la sporirea vieții creștinești. Prin post izbutim să potolim poftele trupești, care ajung adesea să ne robească.
Prin post deprindem voința să înfrâneze și să disciplineze instinctul legat de hrană, biruind patima îmbuibării, care poate fi începutul tuturor patimilor, după cum susțin marii mistici răsăriteni.
Prin post ne arătăm pocăința pentru păcate și aducem o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu. Postul întărește întotdeauna rugăciunea și ne ajută să devenim mai buni. Prin post mai întâi suntem feriți de îmbuibare, de beție, de desfrânare, de mânie, de furt și de alte păcate pe care le prilejuiește îmbuibarea. Prin post gândim mai limpede, lucrăm mai liniștiți și mai cu spor, economisim bunuri cu care putem ajuta pe semenii noștri în nevoie.
Postul însă nu este desăvârșirea însăși, ci doar un mijloc de ajungere la ea. Greșesc, prin urmare, toți cei care socotesc că dacă postesc sunt scutiți de a împlini celelalte porunci. De aceea, postul trupesc trebuie neapărat unit cu postul sufletesc. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață să dovedim că postim ajutând pe săraci, împăcându-ne cu dușmanii noștri și fugind de ispite.
El ne îndeamnă să postim nu numai cu gura și cu stomacul, ci cu toate simțurile noastre. Postul, ca și celelalte nevoințe, devine zadarnic, așa cum afirmă Sfântul Simeon Noul Teolog, „dacă nu luptăm să ne facem o inimă fără răutate, simplă, dreaptă, smerită, blândă”, dacă nu dobândim dragostea de Dumnezeu și de aproapele.
(Ziarul Lumina)