Postul în gândirea Sfinților Părinți

Ca să poți înțelege taina postului trebuie să împlinești porunca Mântuitorului, care zice: „Când postești, unge capul tău și fața ta o spală“ (Matei 6, 17-18), adică să-ți cureți fața/viața de toată pata păcatului, iar mintea/capul să o/îl ungi ca să strălucească de cunoașterea cea dumnezeiască.
Postul este un prilej de eliberare a noastră de robia cărnii și a materiei care tinde să se manifeste asupra sufletului, fiind astfel un act de creștere spirituală, spune părintele Dumitru Stăniloae.
Sigur, din punct de vedere științific, omul are nevoie, atât pentru creștere, cât și pentru buna funcționare a organismului, de proteine (cu rol în construcția structurii corpului și a organelor), de glucide și lipide (cu rol energetic) și de săruri minerale, apă și vitamine.
Ori de câte ori se produc dezechilibre în aparatul acestor substanțe sau în utilizarea lor deficitară de către organism apar tulburări (numite tulburări de nutriție) ce pot merge până la boli de nutriție, care de multe ori cauzează moartea.
Posturile scurte (de zile) sau lungi (de săptămâni) pot deseori corecta aceste dezechilibre de nutriție deoarece substanțele proteice se obțin și din alimentele vegetale, iar în organism între proteine, lipide și glucide se fac schimburi permanente în scopul de a asigura echilibrul acestor factori de nutriție.
Posturile sunt recomandate și utile în foarte multe boli, iar experiența milenară a posturilor exemplifică tocmai rolul acestora de a reechilibra unele regimuri unilaterale.
Postul, remediu pentru trup și suflet
Din punct de vedere spiritual, postul reprezintă unul dintre remediile care curățește păcatele și fărădelegile trupului, face sufletul cuviincios, sfințește cugetarea și apropie pe om de Dumnezeu.
Sfinții Părinți spun că postul este apărătorul a toată virtutea, începutul nevoinței, curmarea aprinderii păcatelor, curăția rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minții, înmuierea învârtoșării, ușa străpungerii inimii, suspinul smerit, începutul liniștirii, străjerul ascultării, ușurarea somnului, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii, ușa și desfătarea raiului, cununa sfințeniei, începutul căii viețuirii creștine, maica rugăciunii, izvorul neprihănirii, învățătorul liniștirii și înaintemergătorul tuturor faptelor bune.
Postul este o pedagogie a trupului spre supunerea celui sănătos și spre slăbirea pornirii lui spre patimi. Numai boala este mai presus de această cercetare pedagogică și celui ce o suportă cu răbdare, mulțumind lui Dumnezeu pentru ea, i se socotește în loc de asceză, culegând din răbdarea aceasta rodul mântuirii.
Înfrânarea de la bucate este ca o osteneală a sufletului, deoarece mâncărurile trupești nu împiedică pe cineva să ajungă la făgăduință; doar cele izvorâte din inimă opresc și împiedică pe om să ajungă la cele făgăduite. Primirea hranei cu măsură dă trupului sănătate, nu îi ia sfințenia. Însă, cei ce se nevoiesc trebuie să urască patimile iraționale în așa fel încât ura față de ele să devină o adevărată obișnuință. Când, sârguindu-te pentru virtutea postirii, nu o poți dobândi din pricina neputinței și cu inima zdrobită te întorci cu mulțumire către Dumnezeu, însuși faptul de a mulțumi milostivirii Lui se va pune la socoteală, sigur, numai dacă nu te înalți față de nici un om.
Postul cu dreaptă socotință, având ca însoțitoare privegherea împreunată cu cugetarea și cu rugăciunea, face pe cel ce se nevoiește cu el să ajungă repede la hotarul nepătimirii, când acesta își are sufletul inundat de lacrimi pentru prisosința smereniei și când arde de dragostea lui Dumnezeu. Pe cel ajuns aici postul îl duce la pacea duhului, care este mai presus de orice minte slobodă și-l unește prin dragoste cu Dumnezeu.
„Nu acest post l-am ales Eu“
Dacă postește cineva amestecând în postirea lui vreun câștig din ea, postirea aceasta
face scârbă lui Dumnezeu; și israeliții posteau, dar pentru că săvârșeau nedreptatea și împlineau voile lor, Dumnezeu i-a osândit prin proorocul Isaia zicând: „Nu acest post l-am ales Eu“ (Isaia 58, 5).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost întâiul câștigător al războiului postirii, ca să pună cea dintâi cunună a biruinței pe capul firii omenești. Când cel rău vede pe vreunul dintre oameni întrarmat cu această armă, îndată se înfricoșează și-și aduce aminte de înfrângerea lui de către Iisus Hristos, iar puterea lui se frânge și este ars de vederea armei dată nouă de Mântuitorul, conducătorul luptei omenești. Nici o armă nu este mai puternică și nici una nu dă mai multă îndrăzneală inimii în lupta împotriva duhurilor răutății ca foamea răbdată pentru Hristos.
Se cuvine dar, spune Sfântul Grigorie Sinaitul, să ascultăm de cei ce cunosc ostenelile virtuții lucrătoare și așa să purcedem la faptă, adică la postul împreunat cu foamea, la înfrânarea lipsită de plăceri, la privegherea stăruitoare, la îngenuncherea dureroasă, la starea neclintită și obositoare în picioare, la rugăciunea continuă, la smerenia nemincinoasă, la zdrobire și suspinare neîncetată, la tăcerea chibzuită dreasă cu sare și la răbdare în toate. Pentru că cel ce se sârguiește în fiecare zi să împlinească cu osteneală lucrările mai sus amintite, cu Dumnezeu va secera la vreme și roada lor.
În acest sens, Hristos a spus: „Nimic din cele ce intră în gură nu poate să spurce pe om“ (Matei 15, 11), adică nu rodul unui pom văzut a adus căderea strămoșilor, ci ceea ce a însoțit rodul; pofta nestăpânită, aceasta l-a spurcat pe om.
Așadar, numai stăruind în rugăciune și în post poți aștepta, cu certitudine, împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu!
Bibliografie:
Mincu I., Boli de nutriție și metabolism, Ed. Medicală, 1986.
Păun R., Medicina internă, Ed. Medicală, 1994.
Sfântul Casian Romanul, Filocalia I, Harisma, București, 1993, p. 133.
Sfântul Diadoh al Foticeei, Filocalia I, Harisma, București, 1993, p. 433.
Sfântul Evagrie Monahul, Filocalia I, Harisma, București, 1993, p. 71.
Sfântul Grigorie Sinaitul, Filocalia VII, EIBMBOR, 1977, p. 185.
Sfântul Ioan Carpatinul, Filocalia IV, Harisma, București, 1994, p. 144.
Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia IX, EIBMBOR, București, 1980, p. 219.
Sfântul Isaac Sirul, Filocalia X, EIBMBOR, 1981, pp. 433-434.
Sfântul Nichita Stithatul, Filocalia VI, EIBMBOR, București, 1977, p. 290.
Sfinții Varsanufie și Ioan, Filocalia XI, Episcopia Romanului și Hușilor, Roman, 1990, pp. 115, 155-156, 404-405.
(† Calinic Botoșăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor)