Postul ca asceză personală

Postul se realizează printr-un efort moral, prin stăpânirea de sine. Este un act de voință, un efort sufletesc conjugat cu un efort trupesc. Faptele morale pornesc dintr-un imbold lăuntric, dintr-o hotărâre luată în prealabil. În acest caz, fapta materială nu este altceva decât exteriorizarea unui gând, a unei idei pe care am avut-o în minte și pe care ne-am hotărât să o transpunem în faptă. Această situație se poate verifica și în actul postirii. Înainte de a posti, de a realiza înfrânarea de la anumite mâncăruri, s-a realizat o înfrânare morală, sufletească, în scopul de a crește în virtute. Astfel, s-a realizat postul intern sau sufletesc.
Scopul înfrânării este de natură morală, și anume se urmărește în primul rând cultivarea virtuților: a cumpătății, a înfrânării, a smereniei. Când se realizează aceasta, s-a curățit, după cuvântul Mântuitorului, partea dinăuntru a paharului. Susținând postul sufletesc, trebuie să avem în vedere și postul extern sau trupesc, deoarece la actele religioase și morale trebuie să participe întreaga noastră ființă, trup și suflet. Ne înfrânăm de la anumite dorințe și pasiuni sufletești, dar trebuie să facem dovada stăpânirii de sine și în ceea ce privește hrana trupească, deoarece stăpânirea de sine nu admite nici o excepție.
Temeiuri biblice pentru post
În Sfânta Scriptură găsim numeroase referiri și îndemnuri la post în sensul de reținere de la anumite mâncăruri și băuturi, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, precum și exemple de practicare a postului. Prorocul Moise a postit 40 de zile pe Muntele Sinai înainte de primirea tablelor Legii, Daniil a postit trei săptămâni în Babilon, Prorocul Ilie a postit, de asemenea și Împăratul David. Tot în Vechiul Testament existau și anumite zile de post rânduite pentru întreaga obște, și anume posturile din lunile a patra, a cincea, a șaptea, exista și postul legat de sărbătoarea Ispășirii la evrei, numită Iom Kipur.
În Noul Testament există de asemenea exemple de postire. Mântuitorul a postit 40 de zile și 40 de nopți înainte de începutul lucrării Sale publice. El a recomandat apoi postul și altora ca pe un mijloc sigur de luptă contra diavolului și a ispitelor. Postul nu trebuie practicat formal. Mântuitorul recomandă postul discret, nefățarnic, ca act izvorât dintr-o inimă curată, plăcută lui Dumnezeu. Întrebat de farisei de ce ei înșiși postesc, iar ucenicii Lui nu, Iisus le răspunde că postul este semn al tristeții, și nu pot fiii nunții să fie triști, câtă vreme Mirele este cu ei. Când se va lua Mirele de la ei, vor posti. Sfinții Apostoli, de asemenea, au practicat postul trupesc. Sfântul Apostol Pavel, după întâlnirea crucială cu Mântuitorul, n-a băut și n-a mâncat trei zile. Au postit și apostolii, și ucenicii Domnului. Sfântul Apostol Pavel spune de asemenea că el însuși stăruia adesea în privegheri, în posturi de multe feluri, iar în prima călătorie misionară în Asia Mică a hirotonit preoți în fiecare biserică, și rugându-se cu postiri, i-a încredințat Domnului în care crezuseră.
(Pr. Claudiu Pîrvu)