Acțiune încheiată

Poșta Suceava a terminat de distribuit cardurile de sănătate către asigurați

Anda Sălăgean: „Vom informa asigurații care nu au intrat în posesia cardului național data la care va demara activitatea de distribuire a acestui document, prin instituția noastră”
Anda Sălăgean: „Vom informa asigurații care nu au intrat în posesia cardului național data la care va demara activitatea de distribuire a acestui document, prin instituția noastră”

Procesul de distribuire, prin poștă, a celor 387.200 de carduri naționale de asigurări sociale de sănătate către persoanele asigurate din județul Suceava s-a încheiat, a anunțat ieri purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean.
Potrivit responsabilului de relațiile cu presa, în urma procesului de distribuire, 19.990 de carduri naționale au fost returnate la CAS, neputând fi înmânate beneficiarilor. Dintre acestea, 1.860 carduri au fost returnate deoarece destinatarul este decedat, nu are discernământ sau se află în arest. În aceste condiții, rata de distribuire a cardurilor naționale de asigurări de sănătate a fost la nivelul județului Suceava de 95%.
„Vom informa asigurații care nu au intrat în posesia cardului național data la care va demara activitatea de distribuire a acestui document, prin instituția noastră”, a spus Anda Sălăgean.
Ea a adăugat că după ce întreg procesul de distribuire se va încheia, va urma o perioadă de testare a cardului național de sănătate, în care cele două sisteme vor merge în paralel. În această perioadă vor fi identificate și rezolvate eventualele probleme în funcționalitatea cardului.
După perioada de testare, când cardul național de sănătate va deveni obligatoriu prin lege, serviciile medicale vor fi validate și decontate doar prin intermediul lui. Cardul național va putea fi activat pe măsura prezentării persoanei asigurate la consultații la medicul de familie, medicul specialist din ambulatoriu sau spital.
La această dată, cea mai mare parte a furnizorilor de servicii medicale în contract cu CAS Suceava au comandat cititoarele de carduri, iar o parte dintre aceștia le-au și primit, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al CAS Suceava.
Pentru persoanele care vor împlini ulterior vârsta de 18 ani și pentru cei care vor dobândi calitatea de asigurat se va continua procesul de tipărire și distribuire a cardului.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților