Nori negri și grei plutesc din nou deasupra Poștei Române. Peste tot în ziare, pe posturile de televiziune, știrile despre această unitate sunt legate doar de cuvintele: reorganizare, restructurare și privatizare.
Privesc chipurile colegilor mei și văd atât de multă tristețe și simt în sufletele tuturor frica pentru ziua de mâine. Doar cei care fac parte din această „familie” numeroasă știu ce înseamnă această frică pentru că în această meserie lucrează oameni care sunt trup și suflet pentru cei din jur, fie ei colegi sau clienți.
În jurul nostru plutesc atâtea zvonuri și vești încât pur și simplu suntem cu toții speriați, neștiind ce ne va aduce ziua următoare. Locul de muncă spre care ne îndreptam cu drag a devenit acum un fel de „scaun electric” și acum ne este teamă să nu fim „electrocutați” de cei care se gândesc că nu mai suntem utili și că toată munca și strădania noastră a fost zadarnică.
Am pus totul în această meserie, avem amintiri triste dar și frumoase, oricât de grele au fost condițiile de muncă noi nu am abandonat această luptă și mereu am sperat în mai bine. Dar, din păcate, se pare că nimic nu este așa cum am crezut noi. Toate loviturile primite ne-au călit și am devenit poate mai răbdători și am sperat că va veni o zi când cineva ne va recunoaște meritele.
Sunt ani în care am sacrificat aproape totul, zile petrecute mai mult la locul de muncă decât cu familia, am sacrificat până și sănătatea, astfel mulți colegi au ajuns să sufere de probleme foarte grave. Condițiile sunt grele cu un volum mare de lucru, muncă fizică dar și psihică, cu multe lipsuri și neajunsuri, dar noi am răbdat din mai multe motive dar din care unul este cel mai important. Oferind în jurul nostru pe lângă servicii profesionale și prietenie noi am reușit să câștigăm încrederea oamenilor formând o relație strânsă atât profesional cât și afectiv. Și nu am vrut să-i dezamăgim.
Aceștia au încredere în noi, astfel în mai mult sondaje de opinie factorul poștal este pe locurile fruntașe la capitolul încredere in instituțiile statului. Oare de ce se miră unele persoane că uneori lipsindu-ne lucruri importante pentru a ne face meseria noi am scos bani din venitul propriu (destul de mic) pentru a reuși să oferim clienților servicii de calitate. Cum poți să-i spui unui om care te tratează cu respect că nu ai cele necesare să-i rezolvi dorința, dacă relația a fost întotdeauna una armonioasă. Chiar dacă nu au primit de multe ori cele necesare, factorii nu au refuzat niciodată să înfrunte greutățile meseriei știind că sunt oameni care așteaptă cu încredere pensia, un ziar sau vești importante. La ghișeu oficiantele au cumpărat cele necesare pentru a putea oferi servicii de calitate iar șoferii au scos bani din propriul buzunar pentru repararea mașinilor fiindcă doar cu ajutorul lor trimiterile ajungeau la oficiile de destinație.
Cu toții am vrut să nu ne dezamăgim clienții, oameni care ne-au fost mereu aproape. Din păcate unele persoane nu înțeleg acest lucru sau tratează superficial această problemă. Relația aceasta este ceva atât de frumos și durabil încât nimeni nu poate schimba peste noapte această colaborare strânsă. Noi am fost mereu un colectiv unit, am oferit totul, dar ne gândim cu mare tristețe că datorită acestor schimbări vom dezamăgi multe persoane. Pe această cale vrem să ne cerem scuze oamenilor care ne-au fost aproape de atâția ani și îi rugăm să înțeleagă că noi suntem mici pioni în acest joc și orice neplăcere creată nu va fi din cauza noastră.
Chiar dacă „clădirea” Poștei Române parcă e pe cale să fie demolată, noi cei care am pus câte puțin la temelia solidă a acestei mari unități încercând să o facem cât mai trainică și durabilă încă mai sperăm că vor fi persoane care vor consolida acest cămin al multor oameni, salariați dar și clienți, deci împreună să reușim să readucem această unitate la nivelul tuturor așteptărilor.
Cristina DIACONU
Oficiant la Oficiul Poștal Câmpulung Moldovenesc 1
