Suntem în perioada postului de patruzeci de zile rânduit înaintea Marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului Hristos. La începutul fiecărui post ne propunem să reușim postirea cu pace și binecuvântare, dar mai ales cu folos duhovnicesc. Știm toți că postul nu înseamnă doar abținere de la anumite feluri de mâncare, dar cum se poate ajunge la a ține post cu adevărat aflăm numai ținând postul, nu din auzite.
Orice definiție a postului pe care o citim în cărțile care ne redau învățătura de credință creștin-ortodoxă ne spune că postul are două dimensiuni – trupească și sufletească. Postul înseamnă atât abținere de la anumite alimente, dar mai ales cultivarea virtuților, dintre care cea mai valoroasă este iubirea aproapelui. Vechiul Testament nu cunoștea perioade de post comunitar, cu excepția zilei ispășirii sau Yom Kippur, când evreii nu mâncau și nu beau nimic de la un apus al soarelui până la următorul, cerând lui Dumnezeu iertare pentru păcatele săvârșite. Gestul văzut al acestui post de pocăință era sacrificarea unui animal în afara cetății și stropirea cu sângele acestuia a părții celei mai importante din Cortul Mărturiei sau Templul din Ierusalim – Sfânta Sfintelor. Acest lucru era săvârșit doar de marele preot, care putea intra acolo doar în această zi a anului. Cu toate acestea, la nivel personal, evreii puteau posti pentru a-și cere iertare sau pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu în vederea săvârșirii unei lucrări. Astfel, Moise nu mănâncă și nu bea timp de patruzeci de zile înainte de a primi Tablele Legii. La fel face ulterior și Mântuitorul Hristos, înainte de a merge să propovăduiască. Postirea îl pregătește astfel pe om înainte de întâlnirea cu Dumnezeu. Nu poți vedea pe Domnul nepregătit. Postul înseamnă această pregătire pentru o întâlnire autentică.
„Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine”
În Biserica Ortodoxă, postirea înseamnă atât regim alimentar, cât și rugăciune, dublată de fapte bune. Dacă toate acestea nu sunt prezente în egală măsură, atunci postul creștinului nu este complet. În acest caz, postul nostru se va rezuma la un regim alimentar, benefic desigur pentru sănătatea trupească, dar insuficient sau chiar inutil pentru cea sufletească. Postirea creștinului ortodox înseamnă deci, chiar și matematic, doar o treime abținerea de la anumite alimente. El mai are de lucrat dublu pentru a face postul o perioadă care să aibă sens și să nu fie doar o cură de slăbire sau abstinență plină de frustrări care pot naște păcate și patimi din cele mai grele. Ce folos să ținem post dacă bârfim, asuprim, punem la cale răutăți sau chiar săvârșim păcate împotriva lui Dumnezeu și a aproapelui? În Cartea prorocului Isaia, Dumnezeu spune despre post: „Da, în zi de post, voi vă vedeți de treburile voastre și asupriți pe toți lucrătorii voștri. Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu știți voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Isaia 58, 3-7). Mai departe, tot Dumnezeu este Cel Care spune, prin glasul prorocului, ce urmări nebănuite și pline de belșug duhovnicesc are postul cel adevărat: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, amenințarea cu mâna și cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit și în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale și vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată” (Isaia 58, 8-11).
Iată ce fel de răsplată primește cel care postește cu adevărat. Să ne întrebăm de câte ori am reușit noi să ținem un astfel de post, care să îmbine regimul alimentar cu rugăciunea și fapta bună? De câte ori am reușit să primim apoi măcar un crâmpei din cele făgăduite de Dumnezeu celui care postește cu adevărat? De aceea, postul alimentar, chiar dacă pare ușor de ținut, nu trebuie să fie mai aspru decât puterea omului. Acesta trebuie ținut în conformitate cu nivelul de propășire lăuntrică pe care cel mai bine o cunoaște preotul duhovnic, în urma Spovedaniei. Așa se stabilesc regimul alimentar și rânduiala de rugăciune și fapte bune din timpul postului și din timpul vieții creștinului. Singură abținerea de la alimente, chiar dublată de rugăciune, nu ajută în urcușul nostru duhovnicesc, dacă nu urmează și manifestarea faptică a iubirii aproapelui prin fapte bune. De fapt, mult mai importante sunt rugăciunea și faptele bune, căci acestea nu trebuie să lipsească niciodată din viața creștinului, pe când postul este numai în anumite perioade din an. Postul dinaintea Marelui Praznic al Nașterii Mântuitorului Hristos ne duce cu gândul la familie, mai ales la familiile nevoiașe care duc lipsă de cele necesare traiului zilnic. Vom întâmpina acest praznic bucuroși și plini de însuflețire dacă vom fi trimis ajutoare celor care au nevoie de ele, mai mult decât dacă vom fi mâncat numai grâu fiert și pâine uscată, cu toate că nici acestea nu trebuie neglijate.
(Pr. Eugeniu Rogoti, Ziarul Lumina)