Procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, cercetează posibile fapte penale săvârșite de prefectul Florin Sinescu. Potrivit unor surse, s-a început deja urmărirea penală în rem pentru două fapte de abuz în serviciu. Noul Cod de Procedură Penală permite acest tip de acțiune, iar în cazul în care se va decide că există suficiente probe, persoana în cauză va fi anunțată oficial că are calitatea de suspect sau învinuit.
Cele două fapte de abuz în serviciu pentru care ar fi suspect prefectul Florin Sinescu au legătură cu Săvel Botezatu, primarul arestat și suspendat al comunei Udești. Mai exact, cercetările vizează faptul că prefectul de Suceava nu ar fi pus în aplicare o serie de hotărâri judecătorești prin care Săvel Botezatu a fost găsit în conflict de interese de inspectorii Agenției Naționale de Integritate.
Primarul Botezatu, găsit în conflict de interese
În luna mai a anului 2012 ANI a publicat un raport în care se preciza că există indicii referitoare la posibila săvârșire de către Săvel Viorel Botezatu a infracțiunii de conflict de interese, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a avizat plata unor servicii de protocol în valoare totală de 21.388,3 de lei către SC Udeșteana SRL, societate în cadrul căreia deține calitatea de asociat unic, iar soția acestuia, Elena Botezatu, exercită funcția de administrator.
În baza acestui raport, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese. ANI a solicitat și luarea unor măsuri complementare, inspectorii ANI susținând că nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție, iar în plus ar fi necesară și interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului. În cele din urmă Parchetul Curții de Apel Suceava l-a sancționat cu o amendă administrativă de 1.000 de lei și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a primarului din Udești. În paralel, primarul Săvel Botezatu a contestat și la Curtea de Apel Suceava raportul ANI, iar instanța a constatat că acesta a primit amenda administrativă din partea procurorilor și a închis dosarul. Nimeni nu a mai făcut recurs la soluția Curții de Apel Suceava, astfel încât Săvel Botezatu a rămas doar cu acea amendă, achitată deja, și fără vreo altă interdicție.
Curtea Constituțională i-a dat dreptate prefectului Sinescu
După câte se pare acesta este acum motivul pentru care procurorii DNA Suceava efectuează verificări față de prefectul Florin Sinescu.
Pe de altă parte, trebuie spus că reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au înaintat o sesizare către Curtea Constituțională prin care îl acuzau pe Florin Sinescu de faptul că nu a emis dispoziția de eliberare din funcție a lui Săvel Botezatu.
În urmă cu zece luni, judecătorii Curții Constituționale au aprobat cu majoritate de voturi faptul că nu există conflictul juridic sesizat de CSM, astfel încât problema oportunității și legalității suspendării primarului din Udești a rămas undeva în aer.
Contactat în cursul zilei de ieri, prefectul de Suceava a refuzat să comenteze o posibilă anchetare a sa de către structura locală a DNA, precizând doar că nimeni nu l-a înștiințat că ar fi urmărit penal.
„Presiunile politice”, indicate de procurori drept sursă de șantaj
De altfel, din datele furnizate de DNA Suceava cu ocazia arestării primarului Săvel Botezatu se face referire și la o serie de „presiuni politice” exercitate asupra conducerii APIA Suceava pentru a aproba cererile de plăți ale subvențiilor solicitate dinspre Udești.
Principala acuzație vine din partea fostei șefe a APIA Suceava, Angela Coroleucă. Aceasta a precizat că a fost chemată atât de prefectul Sinescu, cât și de președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, pentru a oferi informații despre dosarul de subvenții care privea comuna Udești. Într-una din discuțiile pe care le-a avut cu șeful CJ Suceava, i s-ar fi sugerat că ar putea fi înlocuită din funcție, ceea ce ar putea constitui un element de presiune.
Pentru aceste „intervenții”, primarul Săvel Botezatu s-a ales și cu acuzația de șantaj, unul din motivele pentru care se află în cea de-a doua lună de arest preventiv.
Dosar
Posibile fapte penale ale prefectului Florin Sinescu, cercetate de DNA
